Pedeapsa “exagerata” pentru Nastase

De Simion Todoca
14Comentarii
Pedeapsa “exagerata” pentru Nastase
Liderii USL Arad consideră că pedeapsa- patru ani cu executare- pentru Adrian Năstase este prea mare.

ARAD. Şefii partidelor arădene din USL refuză să comenteze în vreun fel justeţea sau injusteţea retrimiterii fostului premier şi preşedinte al PSD, Adrian Năstase, după gratii, însă toţi consideră că patru ani de închisoare cu executare este prea mult, în raport cu fapta de care a fost acuzat. Preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar, spune că „nu comentez decizia justiţiei, dar, sincer, îmi pare rău pentru Adrian Năstase. După cum decurgea procesul, cred că nimeni nu se aştepta la o pedeapsă atât de mare. Din ce se ştia, era posibilă achitarea sau cel mult o condamnare cu suspendare”.

Nici Ioan Cristina, preşedintele PNL Arad, nu credea că se va ajunge la acest verdict. „Având în vedere amânarea pronunţării până după sărbători, bănuiam că va primi o condamnare, dar nu atât de disproporţionată faţă de deciziile anterioare. Nu ştiu, poate că pe parcurs au apărut elemente noi, care vor fi expuse în motivarea sentinţei”, spune senatorul. Opinie împărtăşită şi de liderul PC Arad, Mircea Purcaru: „Nu ştiu ce ar mai fi de comentat, poate doar că diferenţa între trei ani cu suspendare şi patru ani cu executare este, într-un fel, inexplicabilă. Cred că, mai mult decât orice altceva, diferenţele enorme între deciziile diferitelor instanţe determină menţinerea MCV-ului pe Justiţie. Din ce cauză se întâmplă acest lucru, nu îmi explic, dar este normal ca Uniunii Europene să-i dea de bănuit”. Niciunul dintre cei trei nu a dorit să răspundă la întrebarea „consideraţi că politicul a influenţat verdictul ?”.



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor