Evenimentul este organizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, Universitatea „Aurel Vlaicu” şi Academia „Daniela Dodean” şi a ajuns la ediţia cu numărul 7. Întrecerea are loc miercuri, 26 noiembrie în sala de sport „UAV-Mihai Botez”.
Campionatul de tenis de masă al profesorilor
Campionatul de tenis de masă al profesorilor
ARAD. A devenit o tradiţie ca în fiecare sfârşit de an, Sindicatul Democratic Învăţământ Arad să organizeze Campionatul de tenis de masă al personalului din învăţământul arădean.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
1
România
Rezultatele extragerilor din data de 30-04-2026 sunt următoarele:
Local
IPJ Arad va desfășura acțiuni punctuale pe acest segment, cu efective mărite, pentru că „de multe ori, modalitatea de a folosi aceste mijloace de locomoție este deranjantă pentru ceilalți și periculoasă pentru cei care le folosesc.”
România
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis joi restituirea la Parchetul General a dosarului Mineriadei din iunie 1990, pentru refacerea rechizitoriului.
Local
Este bilanțul acțiunii comune - coordonate de Instituția Prefectului - pentru identificarea și salubrizarea depozitelor ilegale de deșeuri de pe raza județului.
Local
Au fost confiscate arme letale de vânătoare, cartușe, trofee, carne de vînat, dar și un autoturism de teren. Două persoane au fost reținute pentru 24 de ore, cu propunere de arestare preventivă.
Local
Mai multe tipuri de arahide prăjite au fost retrase de către lanțul Metro după detectarea prezenței de aflatoxine peste limite.
Citiți principiile noastre de moderare aici!