aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Pedepse fabuloase pentru Văsălaş şi compania

Pedepse fabuloase pentru Văsălaş şi compania

la 18 November 2015 11:38

Pedepse fabuloase pentru Văsălaş şi compania

18 November 2015 11:38
După ce doi judecători au formulat cereri de abţinere în ceea ce priveşte dosarul de evaziune fiscală în care au fost trimişi în judecată Văsălaş Ion Daniel, Mihai Romică şi Bimbai Zaharia Marian, a venit al treilea judecător care „i-a executat”.
Scris de Ioana Costas - După ce doi judecători au formulat cereri de abţinere în ceea ce priveşte dosarul de evaziune fiscală în care au fost trimişi în judecată Văsălaş Ion Daniel, Mihai Romică şi Bimbai Zaharia Marian, a venit al treilea judecător care „i-a executat”.

Trimite articolul

X

Văsălaş Ion Daniel şi ceilalţi doi inculpaţi alături de care a fost trimis în judecată, Mihai Romică şi Bimbai Zaharia Marian, şi-au primit sentinţa marţi, 17 noiembrie. În soluţia Tribunalului Arad se arată că îl „condamnă pe inculpatul Văsălaş Ion Daniel pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă calificată, la pedeapsa închisorii de 5 (cinici) ani; condamnă pe inculpatul Văsălaş Ion Daniel pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea credinţă a creditului societăţii la pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani. Contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatului Văsălaş Ion Daniel în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 (şase) ani închisoare în regim de detenţie”. În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi doi, Tribunalul Arad l-a condamnat pe inculpatul Mihai Romică fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă calificată, la pedeapsa închisorii de 10 (zece) ani, în regim de detenţie, iar pe Bimbai Zaharia Marian, fără antecedente penale, l-a condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă calificată la pedeapsa închisorii de 10 (zece) ani în regim de detenţie.

Trebuie să dea înapoi milioane de lei

Judecătorul a admis acţiunile civile formulate împotriva inculpaţilor, iar ce a urmat… vă lăsăm să citiţi.
„Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, în nume propriu şi în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ca reprezentant legal al Statului Român şi obligă în solidar inculpaţii Văsălaş Ion Daniel, Mihai Romică, Bimbai Zaharia Marian şi pe SC Ralu Group Tour SRL, societate aflată în procedura de insolvenţă reprezentată de administratorul judiciar Casa de Insolvenţă Rava SPRL-Arad, cu sediul în solidar cu inculpatul Văsălaş Ion Daniel la plata sumei de 2.767.241,2 lei (două milioane şapte sute şaizeci şi șapte mii două sute patruzeci şi unu lei şi douăzeci bani), reprezentând debit principal la care se adaugă obligaţiile accesorii de plată aferente debitului principal, (dobândă, penalităţi, majorări datorate) calculate de la data scadenţei până la data achitării obligaţiilor bugetare principale. Admite cererea formulată de partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara -Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad şi: – menţine măsura sechestrului asiguratoriu instituit prin ordonanţa din 16.02.2015, emisă în acest dosar de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului Văsălaş Ion Daniel, Mihai Romică, Bimbai Zaharia Marian, inclusiv asupra autoturismului marca Ford Focus, proprietatea inculpatului Văsălaş Ion Daniel, până la concurenţa sumei de 2.767.241,2 lei (două milioane şapte sute şaizeci şi şapte mii două sute patruzeci şi unu lei şi două zeci bani), la care se adaugă obligaţiile accesorii de plată aferente debitului principal (dobândă, penalităţi, majorări), calculate de la data scadenţei debitului principal până la data achitării obligaţilor bugetare principale. Instituie sechestru asiguratoriu asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea părţii responsabile civilmente SC Ralu Group Tour SRL cu datele de identificare de mai sus şi poprirea asiguratorie pe sumele datorate inculpaţilor Văsălaş Ion Daniel, Mihai Romică, Bimbai Zaharia Marian şi părţii responsabile civilmente SC Ralu Group Tour SRL până la concurenţa sumei de 2.767.241,2 lei, la care se adaugă obligaţiile accesorii de plată aferente debitului principal (dobândă, penalităţi, majorări) calculate de la data scadenţei debitului principal până la data achitării obligaţilor bugetare principale”, se arată în soluţia Tribunalului Arad pronunţată marţi, 17 noiembrie.

Ce au „băgat în buzunar”

Văsălaş Ion Daniel a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad în 18 februarie 2015, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi folosire cu rea-credinţă a creditului societăţii. Alături de el au mai fost trimişi în judecată şi inculpaţii Mihai Romică şi Bimbai Marian Zaharia pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală. Potrivi procurorilor, „în cursul anului 2012, inculpatul Văsălaş Ion Daniel, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Arad, a evidenţiat în documente legale operaţiuni fictive, desfăşurate cu două societăţi comerciale din localitatea Strehaia şi localitatea Filiaşi, societăţi administrate de inculpaţii Bimbai Marian Zaharia şi Mihai Romică, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 2.849.801 lei. Totodată, în perioada 2011 – 2013, inculpatul Văsălaş Ion Daniel a retras fără drept suma totală de 2.938.292 lei din conturile societăţii al cărei administrator era, prejudiciind patrimoniul acesteia cu suma de bani folosită în interes propriu”.

Cereri de abţinere din partea a doi judecători

Sentinţa din acest dosar vine ca un şoc, având în vedere că nici bine nu a intrat cauza pe rolul Tribunalului Arad, că doi judecători au formulat cereri de abţinere, cauza urmând să fie repartizată aleatoriu. Primul judecător a formulat cerere de abţinere deoarece acesta a fost şi judecător de drepturi şi libertăţi, iar regulamentul prevede că acesta nu poate participa în aceeaşi cauză la procedura de cameră preliminară, la judecata în fond sau în căile de atac. Mai exact, judecătorul a soluţionat, în calitate de judecător de drepturi şi libertăţi, plângerea formulată de inculpat împotriva ordonanţei procurorului prin care a fost luată faţă de inculpat măsura controlului judiciar. După formularea cererii de abţinere s-a dispus „trimiterea dosarului la Registratura instanţei pentru repartizarea aleatorie a cauzei, după blocarea completului iniţial investit. Fără cale de atac”. Şi cel de-al doilea judecător căruia i-a fost repartizată această cauză a formulat cerere de abţinere. La înfăţişarea din 27 octombrie, judecătorul a formulat o cerere de abţinere, invocând art. 64 alin. 1 lit. f Cod procedură penală care spune că: Există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului este afectată. Bineînţeles, dosarul a fost repartizat, aleatoriu, altui complet de judecată care a avut prima înfăţişare în acest dosar în 17 noiembrie. Şi a pronunţat sentinţa.
Sentinţa pronunţată de Tribunalul Arad în acest dosar nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare.

Trimite articolul

X
Taguri:
Arad ,
Compania ,
fabuloase ,
pedepse ,
vasalas
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    INFORM MEDIA PRESS angajează: DISTRIBUITORI DE PRESĂ
    2
    FOTO. Ciocnire între tramvaie, pe Calea Aurel Vlaicu. Unul plecase din depou fără vatman
    3
    Tribunalul Arad își deschide porțile pentru curioși
    4
    Memoria lui Domide, călcată în picioare de elevii lui Mihalcea
    5
    Fetele de la UTA, eşec pe final
    6
    Denisa Corb, pe podiumul Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week
    7
    Mihalcea a găsit „țapii ispășitori” de la UTA
    8
    Ucraina are nevoie de 25 de sisteme antiaeriene americane Patriot suplimentare, afirmă Zelenski
    9
    Miniștrii Energiei din UE au aprobat interzicerea importurilor de gaze rusești
    10
    Progres important pe A1 Margina–Holdea: lucrările au ajuns la aproape 50% la final de an

    România

    Progres important pe A1 Margina–Holdea: lucrările au ajuns la aproape 50% la final de an
    La finalul acestui an, lucrările pe tronsonul autostrăzii A1 Margina – Holdea sunt realizate în proporție de aproape 50%, activitatea desfășurându-se simultan în toate galeriile celor două tuneluri de pe traseu.

    Local

    Leoni face concedieri! 465 de posturi ar urma să fie reduse
    O primă notificare prealabilă a fost înregistrată la Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad, iar o parte din salariați au primit deja notificări. 2

    Local

    Bătrânii - cel mai de preț rost al existenței noastre

    Local

    „Vrem dialog real, nu doar presiune fiscală”
    Patronatele arădene trag un semnal de alarmă la final de an: „sectorul IMM are nevoie de dialog real, nu doar de presiune fiscală”.

    Local

    Viitori specialiști ai domeniului științelor

    Local

    Zilele libere, obligatorii prin Codul Muncii
    Angajatorii trebuie să acorde zilele libere legale conform Codului Muncii, indiferent de cultul religios de care aparțin salariații.

    Local

    Monumentul Marii Uniri, care a costat 10 milioane de lei și trebuia dezvelit în 2012, nu a ajuns la destinație
    Monumentul Marii Uniri de la 1918, pentru realizarea căruia statul român a achitat sculptorului Florin Codre 10 milioane de lei și care urma să fie dezvelit pe 1 decembrie 2012, nu a mai ajuns la destinație, fiind depozitat de mulți ani pe o proprietate din Călărași a artistului, care a pierdut un proces cu Ministerul Culturii pentru că nu a mai transportat piesele la Arad pentru a fi montate. 3

    Mapamond

    SUA: Loteria vizelor este suspendată, întrucât suspectul de atacul armat de la Brown a fost un beneficiar al programului
    Ministrul american pentru securitate internă, Kristi Noem, a ordonat vineri suspendarea imediată a eliberării de „Diversity Imigrant Visa” (DVI) prin tragere la sorți, așa-numita loterie a vizelor, un program de care suspectul de atacul armat la universitatea Brown a beneficiat, relatează AFP.

    Local

    Bilanțul anului la CCIA Arad: consolidare, deschidere și sprijin pentru mediul de afaceri local
    Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului Arad (CCIA Arad) încheie anul 2025 cu un portofoliu solid de activități și proiecte care au contribuit la dezvoltarea mediului de afaceri și la susținerea comunității locale. 1
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.