„Poliţistul” lui Uţu Rohozneanu, „agăţat” din nou de procurori

De Ioana Costas
25Comentarii
„Poliţistul” lui Uţu Rohozneanu, „agăţat” din nou de procurori
© Oană, „zburat” din rândul „mascaţilor” Foto: I.C.
Fostul poliţist Claudiu Oană, „zburat” din rândurile IPJ Arad după ce a fost condamnat la închisoare pentru că l-a anunţat pe Uţu Rohozneanu că mascaţii urmau să îl ridice, a „călcat pe bec”. Din nou.

Claudiu Oană a fost subofiţer în cadrul IPJ Arad, activând în rândul „mascaţilor”. În urmă cu câţiva ani, procurorii DIICOT Arad l-au trimis în judecată după ce s-a descoperit că Oană s-a folosit de statutul său de poliţist şi l-a anunţat pe Uţu Rohozneanu că urma să fie ridicat de oamenii legii. Claudiu Oană a „zburat” din Poliţie după ce a fost condamnat pentru fapta sa. Ce a făcut de atunci fostul poliţist? Ei bine, anul trecut, în luna septembrie, Oană a fost depistat conducând un autoturism neînmatriculat pe străzile din Şimand. Acum a fost trimis în judecată. De menţionat că fostul poliţist se află în stare de recidivă postexecutorie. El a fost condamnat definitiv în 2011 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la doi ani de închisoare pentru că l-a anunţat pe „Împărat” despre descinderile care au avut ca urmare destructurarea şi condamnarea întregului clan „Împăratul”.

„Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş, prin rechizitoriul din 16.01.2017, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Oană Claudiu – Leontin sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat, în stare de recidivă postexecutorie. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că la data de 16.09.2016, în jurul orei 17:10, inculpatul Oană Claudiu – Leontin a condus pe DN 79 (pe raza localităţii Şimand) şi pe străzi laterale din localitatea Şimand, un autovehicul marca BMW, neînmatriculat în circulaţie, care avea aplicate numere provizorii de circulaţie expirate. Cu ocazia verificărilor s-a constatat că autovehiculul marca BMW nu este înmatriculat în circulaţie, având expirată valabilitatea autorizaţiei de circulaţie provizorie”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş. Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Chişineu Criş, spre competentă soluţionare.



25Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor