Poluarea s-a intors pe Muresel. Autoritatile avertizeaza: risc de imbolnavire

De Monica Ardelean
2Comentarii
Poluarea s-a intors pe Muresel. Autoritatile avertizeaza: risc de imbolnavire
Compania de Apă susține că apele canalului se încadrează în parametrii acceptați.

Arad. Apele uzate se deversează din nou în Mureșel. Compania de Apă susține că „începând din 01.04.2015, ora 08:00, s-a sistat deversarea apelor uzate menajere în râul Mureș, cu dirijarea acestora înspre Canalul Mureșel”. În același timp a fost reluată acțiunea de pompare a apelor din râul Mureș pe canalul Mureșel „în scopul diluării apei din canal, astfel încât aceasta să se încadreze în condițiile de calitate autorizate”.
Potrivit celor de la Compania de Apă, pomparea apei din Mureș anulează riscul poluării. „Arătăm că prin diluția apelor din canalul Mureșel, cu apă din râul Mureș se elimină poluarea cu ape uzate fecaloid menajere, acestea îndeplinind condițiile de calitate autorizate. În urma analizării probei de apă provenită din Canalul Mureșel, prelevată în data de 26.03.2015, indicatorii de calitate se prezintă astfel: pH – 7,28 (admis – 6,5-8,5), MTS – 84 (admis -120), Reziduu – 816 (admis – 2000), CCOCr – 134 (admis – 280), CBO5 – 106 (admis – 110), Fosfor – 1,02, Extractibile – 12 (admis – 25), Amoniu – 12,08 (admis – 25), Azotați – 4,36 (admis – 6), Azotiți – 0,17 (admis – 1,0)”, se arată în comunicat. Cât despre mirosul specific, Compania de Apă susține că arădenii nu vor fi obligați să-l suporte pentru că apa uzată din SP2 va fi tratată chimic şi microbiologic la ore de vârf.

Avertisment pentru populație

În același timp, un comunicat al Direcției de Sănătate Publică (DSP) avertizează populația să evite apele canalului. Contactul direct cu apa în care au fost deversate apele uzuale menajere poate „produce, la contactul direct sau după ingestie îmbolnăviri (boli de piele, boli digestive, afecțiuni respiratorii și neurologice). De asemenea, nu este indicat ca apa să fie folosită pentru irigații, spălatul covoarelor și în nici un caz nu este permis consumul de pește.

Monitorizare

Pentru asigurarea calității apei conforme în canalul Mureșel, CAA întreprinde măsura monitorizării calității în 2 puncte de prelevare (1 – apă provenită din SP2, str. Călimănești și 2 – apă provenită din canalul Mureșel cu aport de apa uzată menajeră – str. Ineului). Cu ochii pe apele canalului vor fi și cei de la Agenția de Mediu.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor