Povestea unui început… primii pași sub panoul Academiei „Brosovszky”!

De Dan Lazar
Povestea unui început… primii pași sub panoul Academiei „Brosovszky”!
„A fost odată ca-n povești, a fost ca niciodată…!”, așa începe orice poveste de succes spusă din suflet de către povestitor celor care doresc să-l asculte. Așa a început totul și în viața Academiei „Broșovszky” – secția de baschet. În data de, 5 octombrie, Monica președintele secției a „tăiat panglica”, pentru ca sâmbătă, 10 octombrie 2015, la sala de sport a Colegiului Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” să aibă loc prima întâlnire cu viitorii campioni.

„Povestitorii”, au fost, din nou, surprinși de dorința mare a copiilor de a practica baschetul. Cu mic cu mare au venit pentru acțiunea de selecție organizată, una care a avut rolul să separe copilașii pe nivele de pregătire. Ei bine, 52 de personaje a avut povestea noastră, din care 20 de fete și 32 de băieți.

„Le mulțumim părinților că și-au răpit din timpul liber și au oferit astfel copiilor o mare bucurie, bucuria de a juca baschet! Antrenamentele în cadrul Academiei vor începe pe data de 19 octombrie. Pentru programul detaliat poate fi accesat site-ul http://academiabrosovszky.eu, iar pentru înscrieri întrebări și mesaje vă stăm la dispoziție pe adresa de e_mail baschet@academiabrosovszky.eu. Vino să scriem mai departe povestea noastră de succes”, ne-au informat organizatorii.
În general, antrenamentele au loc în fiecare luni și miercuri (ora 16.30), marți și vineri (ora 12.15).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase