Pregătiri pentru Festivalul minorităţilor naţionale

De Adriana Barbu
1Comentariu
Imagine de la ediţia din 2014 a Festivalului Minorităţilor Naţionale FOTO: JA
Imagine de la ediţia din 2014 a Festivalului Minorităţilor Naţionale FOTO: JA
Festivalul Minorităţilor Naţionale de la Arad va avea loc pe 19 septembrie în Parcul Eminescu.

Va fi ediţia a X-a a Festivalului Minorităţilor Naţionale la Arad. Iar pregătirile sunt în toi. Evenimentul va avea loc pe 19 septembrie şi are ca scop „evidenţierea celor mai valoroase aspecte din viaţa minorităţilor care convieţuiesc de sute de ani, în armonie, în municipiul şi judeţul Arad”.

Anul acesta, Festivalul Minorităţilor Naţionale se numără printre manifestările care se organizează pentru promovarea candidaturii Aradului la titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021, iar din anul 2013 este inclus în Mişcarea Charta XXI pentru reconcilierea popoarelor.

Evenimentul din 19 septembrie va cuprinde un simpozion, un spectacol, parada porturilor populare şi o expoziţie de produse tradiţionale.

„Suntem competitori pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii şi ne dorim să transmitem un mesaj al bunei convieţuiri între oamenii de diferite etnii din Arad. De aceea, ediţia din acest an a Festivalului Minorităţilor Naţionale este una complexă și cuprinde un program dedicat tuturor cetățenilor orașului nostru, indiferent de etnie, pe care îi invităm să ni se alăture”, a declarat primarul Gheorghe Falcă.

În acest an, pe lângă ansamblurile minorităţilor din municipiu şi judeţ, vor participa şi ansamblul folcloric al Casei de Cultură din Zrenjanin (Serbia) şi Fanfara minerilor din oraşul Pecs (Ungaria). De asemenea, în timpul festivalului, în Parcul Eminescu, Centrul de Transfuzii Sanguine Arad va promova donarea de celule stem hematopoietice, cei care vor dori vor putea atât să se informeze, cât şi să se înscrie în Registrului Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.

Organizatori

Festivalul Minorităţilor Naţionale este organizat de Asociaţia Qult-Ar Arad, cu sprijinul Centrului Municipal de Cultură Arad şi al Primăriei Arad.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor