PRO si CONTRA. Udrea, in arest preventiv?

De Simion Todoca
Reactualizat la:
4Comentarii
PRO si CONTRA. Udrea, in arest preventiv?
Deputaţii arădeni nu spun dacă vor vota pentru sau contra arestării Elenei Udrea, dar au opinii contrare privind arestarea demnitarilor, în general.

ARAD. Luni, plenul Camerei Deputaţilor se va reuni, având pe ordinea de zi şi votarea încuviinţării arestării preventive a Elenei Udrea. Deputaţii arădeni din dreapta şi din stânga eşichierului vor fi prezenţi la vot, însă PSD-iştii au spus că votul este secret, iar cei de la noul PNL au declarat că, aşa cum au făcut întotdeauna, vor vota unitar cum se va stabili în şedinţa de grup. Totuşi, a anticipat deputatul Eusebiu Pistru, „cel mai probabil, decizia va fi că vom vota pentru încuviinţare, poziţia PNL privind neobstrucţionarea justiţiei fiind de notorietate”.

Să plătească!

Cel mai tranşant răspuns l-a dat fostul PP-DD-ist Ştefan Petru Dalca : „Voi vota pentru. Întotdeauna am susţinut că nu ar trebui să fie necesar avizul Parlamentului, indiferent ce fel de măsură consideră justiţia că trebuie să ia împotriva deputatului sau senatorului „x”, acuzat de infracţiuni. Parlamentarii sau orice alt demnitar să plătească dacă au comis infracţiuni, conform prevederii constituţionale care spune că nimeni nu este mai presus de lege”.

În general, contra

Deputatul Flavius Măduţa a spus şi el că votul este secret, dar şi-a exprimat punctul de vedere în privinţa arestului preventiv. „Mai întâi, ca să fie clar, indiferent despre ce demnitar este vorba, nu mi-am schimbat opinia că aceştia trebuie să aibă imunitate doar pentru declaraţiile politice. Nu pun în discuţie dacă parlamentarii au sau nu obligaţia, politică sau morală, să încuviinţeze măsurile pe care justiţia le consideră necesare, ci, punctual, arestul preventiv, în sine. Nu doar pentru parlamentari, ci pentru orice cetăţean. Atâta vreme cât există prezumţia de nevinovăţie, cetăţeanul trebuie cercetat în liberate, dacă nu constituie o ameninţare. Dacă este dovedit vinovat, să fie arestat, însă nu înainte, pentru că nu mi se pare just ca un om să stea la arest, 30 de zle sau mai mult, după care să se dovedească nevinovat”, spune Măduţa

Dublă încuviinţare

Deputaţii au de votat încuviinţarea arestării Elenei Udrea într-unul din dosare, dar şi, separat, începerea urmăririi penale în altul

Taguri: , , ,


4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor