Una dintre problemele care „ard” sunt cele legate de accidentarea lui Radu Mărginean. Jucător adus să întărească partea defensivă a liniei de mijloc, acesta nu-şi revine după o accidentare, iar acum preşedintele Giovanni Catanzariti vrea să aibă o discuţie decisivă cu el.
Problemele cu Radu Marginean continua la UTA
Reactualizat la:
Arad. UTA este pe cale să-şi definitiveze lotul, dar antrenorul Adrian Falub mai are destul de multe semne de întrebare.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Poliția israeliană care l-a împiedicat pe Patriarhul latin al Ierusalimului să intre în Biserica Sfântului Mormânt din Orașul Vechi al Ierusalimului pentru a celebra liturghia din Duminica Floriilor a comis „o ofensă adusă credincioșilor”, a condamnat duminică șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, într-un comunicat, transmite AFP.
Local
Elevii au vizionat piesa „Cinci avioane în șapte ani”, interpretată de persoane private de libertate din Penitenciarul Arad.
Local
Produsele sustrase a fost returnate, valoarea totală a prejudiciului fiind de peste 940 de lei.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 29-03-2026 sunt următoarele:
Local
În doar câteva ore, polițiștii au reținut 8 permise de conducere, dintre care 4 pentru alcool. Pe lângă șoferi, au mai fost sancționați 12 pietoni și 8 bicicliști.
1
Mapamond
Poliția israeliană l-a împiedicat pe cardinalul Pierbattista Pizzaballa, conducătorul Bisericii Catolice din Țara Sfântă, să intre în Biserica Sfântului Mormânt din Orașul Vechi al Ierusalimului pentru a celebra liturghia din Duminica Floriilor, a relatat Patriarhia Latină a Ierusalimului, transmite duminică EFE.
1
Mapamond
Guvernul iranian a fost de acord să permită trecerea a 20 de nave comerciale sub pavilion pakistanez prin Strâmtoarea Ormuz, o concesie anunțată duminică dimineață de Islamabad ca „un pas către pace” în contextul eforturilor sale de mediere în conflictul din Orientul Mijlociu, informează EFE.
1
România
Selecționerul echipei naționale de fotbal, Mircea Lucescu, va rămâne internat pentru monitorizare și tratament de specialitate la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost adus duminică în urma unei tulburări „majore” de ritm cardiac, a anunțat unitatea sanitară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!