Procurori și judecători noi la Arad!

De Ioana Costas
3Comentarii
Procurori și judecători noi la Arad!
Forțe proaspete în magistratură! Judecătoriile din județul Arad, întărite cu judecători. Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, întărit cu Dan Ilarie.

Judecătoriile din județ au fost întărite cu câte un judecător – unele chiar și cu doi judecători -, iar Parchetele de pe lângă Judecătoriile din județul Arad au primit și ele câte un procuror. Tot cu un procuror nou, dar în același timp vechi, s-a întărit și Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad. Este vorba despre Dan Ilarie, fost procuror șef la DIICOT Arad și fost prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș – unde a activat după ce și-a încetat mandatul de procuror șef la DIICOT.

Din 15 iulie, toți magistrații au intrat “în pâine”.

Judecătorii numiți

La judecătoriile din județ au fost numiți în funcția de judecător: Sînziana Cighir (Judecătoria Lipova), Claudia Chiș (Judecătoria Chișineu Criș), Aurelia Maria Bonchiș și Nicoleta Rădoi (Judecătoria Gurahonț). După numirea celor patru judecătoare, situația posturilor la instanțele din județul Arad se prezintă astfel: la Tribunalul Arad toate cele 34 de posturi prevăzute în schema de personal sunt ocupate, la Judecătoria Arad, din cele 31 de posturi, 30 sunt ocupate, iar unul este vacant, La Judecătoria Ineu toate cele cinci posturi sunt ocupate, în timp ce Judecătoriile Gurahonț, Lipova și Chișineu Criș – fiecare prevăzute cu 4 posturi -, au câte un post vacant.

Minus la procurori

În județ, Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț s-a întărit cu un prim procuror. Este vorba despre Ailioaie Andreea Alexandra, în timp ce la Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș procurorul Mihai Adrian a ocupat unul dintre posturi. Ambii procurorii vin de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila. La Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu, procurorul nou venit este Belei Nicolaie Adrian, sosit de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timiș. Totodată, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad are un nou prim procuror. Este vorba despre Simona Homescu. Pe de altă parte, funcția de adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad este vacantă.

În județ, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu este vacant postul de prim procuror, în timp ce la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova sunt vacanțe două posturi de procuror.

Minus cinci procurori

O situaţie specială o întâlnim la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, care se confruntă cu un minus de cinci procurori.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor