Puncte pentru asigurarea liniștii

De Leo Sfara
1Comentariu
Puncte pentru asigurarea liniștii
UTA are nevoie de victorie cu Aerostar Bacău, pentru a nu risca să ajungă, iar, în zona periculoasă.

ARAD. UTA joacă, mâine, meci de șase puncte contra celor de la Aerostar Bacău. Oaspeții își joacă „ultima carte” la Arad, iar arădenii se feresc să piardă acest joc, deoarece ar putea aluneca serios spre zona roșie a clasamentului. Așadar, o victorie a UTA-ei ar pecetlui soarta moldovenilor, dar ar oferi și liniștea necesară echipei arădene, în acest final de campionat.

Echipa e conștientă

Întrebat dacă jucătorii săi sunt pregătiți de acest meci, în contextul în care e nevoie de trei puncte, antrenorul secund al UTA-ei, Cristi Păcurar, ne-a declarat: „Să știți că ne așteaptă un meci greu, mai ales că există și acea presiune a rezultatelor. Am discutat cu băieții, sunt conștienții 100% de faptul că avem nevoie de victorie în acest joc, știu care e importanța lui. Nu ne gândim la alt rezultat, pentru că nu vrem să se îngroașe gluma. Trei puncte sunt obligatorii, mai ales că Bacăul va fi scos din joc dacă pierde la Arad. Pe de altă parte, trebuie spus că oaspeții vin să câștige, nu au altă variantă, iar acest lucru ar putea fi benefic pentru noi, ne-ar crea spații mai mari. Sunt bine pregătiți fizic, agresivi pe teren, știm de la meciul tur, dar noi trebuie să știm cum să câștigăm, în fața unei echipe care își joacă ultima șansă”.

Fără Copaci și Kanda

UTA nu va putea conta la acest meci pe vechii accidentați, Coulibaly, Miculescu, Ivan și Stahl, iar Manea – deși va fi în lot – nu se poate pune problema să dea 100% pe teren decât vreo un sfert de oră, pe final. Pe lângă aceștia, mai lipsesc Copaci și Kanda. Primul este suspendat, iar celălalt, exclus din lot pe timp nelimitat.

Fluieră Amorăriței

Comisia Centrală de Arbitri l-a trimis să împartă dreptatea, la meciul de mâine, de la ora 18, de pe „Motorul”, pe Mihai Amorăriței (Câmpina), el urmând să fie ajutat de asistenții Răzvan Soponar (Baia Mare) și Ioan Corb (Satu Mare). Rezervă: Cătălin Roman (Grădinari – Timiș). Observatori FRF: Romeo Malac și Zaharie Ciev – ambii din Timișoara.

Taguri: , , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor