Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, de pe autostradă, închis

De Ioana Costas
Reactualizat la:
23Comentarii
Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, de pe autostradă, închis
Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, de pe autostradă, a fost închis marți dimineață, in jurul, orei 9:00. De vină pentru închiderea – temporară – a Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac-Csanádpalota este o defecțiune tehnică la sistemul de transmitere a datelor.

Potrivit comisarului șef Daniel Iancu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad, specialiștii lucrează deja pentru a remedia situația, estimându-se că în aproximativ două ore sistemul va fi funcțional, iar frontiera redeschisă. Cei care se îndreptau spre Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II au fost dirijați spre frontierele Nădlac I și Turnu, iar TIR-urile spre Vărșand.


UPDATE. Traficul a fost reluat la ora 10:20, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, de pe autostradă. Remedierea defecţiunii tehnice a sistemului de transmitere a datelor a fost repus în funcţiune după o oră şi 20 de minute, timp în care traficul de la frontiera de pe autostradă a fost închis.



23Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor