Prima dată șoferul a fost oprit în trafic de agenții de poliție pe strada Andrenyi Karoly din municipiul Arad. Arădeanul se afla la volanul unei mașini, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. Așa cum cere procedura, bărbatul a fost condus de către polițiști la spital unde i s-au recoltat probe biologice. Totodată, oamenii legii i-au întocmit șoferului un dosar de cercetare penală pentru că a condus sub influența alcoolului, suspendându-i totodată dreptul de a conduce.
La mai puțin de trei ore de când arădeanul a fost tras pe dreapta de polițiști, bărbatul s-a urcat din nou la volan și, din nou, a fost oprit în trafic. De data aceasta oamenii legii l-au depistat pe șofer conducând un autoturism pe Bulevardul Revoluției. Bărbatului i-a fost întocmit un nou dosar penal pentru că se afla la volanul unui autoturism în timp ce era sub influența băuturilor alcoolice și având dreptul de a conduce suspendat.
„Polițiștii rutieri au depistat marți, 3 iulie, în trafic, un bărbat de 32 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe strada Andrenyi Karoly, din municipiu, fiind sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolemie de 1,12 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
Conform procedurii, bărbatului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, pe numele acestuia fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului. La mai puțin de trei ore după constatarea infracțiunii, bărbatul a fost depistat din nou, conducând un autoturism pe Bulevardul Revoluției. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolmie de 0,98 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
I-au fost recoltate probe biologice, fiind întocmit încă un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat”, au precizat reprezentanții IPJ Arad.
„Record personal” pentru un arădean! Prins de două ori băut la volan într-un interval de trei ore
„Record personal” pentru un arădean! Prins de două ori băut la volan într-un interval de trei ore
Un bărbat de 32 de ani, din Arad, s-a ales cu două dosare penale în decurs de trei ore după ce a fost depistat de două ori de polițiștii rutieri conducând un autoturism în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, prima dată pe strada Andreny Karoly, iar a doua oară pe Bulevardul Revoluției.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
9
Mapamond
Poliţia turcă a arestat miercuri 210 persoane care se strânseseră pentru a celebra 1 Mai la Istanbul, a anunţat ministrul de interne turc, Ali Yerlikaya, potrivit AFP.
Mapamond
Mii de persoane manifestează miercuri în Franța pentru a marca ziua de 1 Mai și accentuează mai multe probleme, scrie G4Media.ro.
România
Femeia de 58 de ani a fost reținută de polițiști, după ce și-a înjunghiat fiul de 33 de ani în piept.
România
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua Internațională a Muncii, Ziua Muncii sau Ziua Internațională a Muncitorilor. Este sărbătorită în mai multe țări, inclusiv în România, unde este zi liberă legală. La origine stă o mișcare a sindicaliștilor din Chicago, care au cerut reducerea normei orare de muncă. Și-a pierdut caracterul festiv în majoritatea statelor, fiind în prezent o zi de petrecere, de ieșit la iarbă verde.
1
Mapamond
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), potrivit presei de stat, citată de News.ro.
1
Local
În timpul unui flagrant, organizat de polițiștii de frontieră pentru a prinde mai mulți migranți și călăuzele acestora, doi dintre oamenii legii au fost înjunghiați de unul dintre suspecți. Aceștia au fost transportați de îndată la Spitalul Județean din Timișoara.
13
Local
Listele oficiale de candidați atât pentru Primăria Arad, Consiliul Local Municipal cât și pentru Consiliul Județean au fost depuse la birourile electorale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!