Regal de gimnastică la Gloria

De Adriana Barbu
2Comentarii
Regal de gimnastică la Gloria
© Ultima zi, una relaxantă, în campul „Gym Camp Arad” FOTO: A.B.
Zeci de gimnaști belgieni au participat la un stagiu de pregătire cu gimnaști din Arad, în cadrul „Gym Camp Arad”.

Şapte ani de schimburi de experienţă şi de prietenie între gimnaşti din Belgia – din oraşul Heist-op-den-Berg şi gimnaști din Arad. Şapte ani în care antrenorii de gimnastică din Arad au împărtășit tot ce au ştiu cu omologii lor din Belgia şi viceversa. Şapte ani în care micuţii gimnaşti din Arad au făcut cunoştinţă cu gimnaştii din Belgia, i-au primit la Arad pentru a se antrena împreună şi au mers în Belgia pentru a practica şi acolo antrenamente lungi, grele dar pline de inedit.

Prietenia aceasta, întinsă pe cei șapte ani, a mai bifat încă o etapă acum: timp de șase zile, începând de miercuri, 15 august, și până luni, 20 august, un grup de 29 de belgieni din Heist-op-den-Berg (tineri gimnaști și antrenorii lor) au fost prezenți la Arad, la „Gym Camp Arad” și, așa cum le stă bine sportivilor, au avut parte de două antrenamente grele în fiecare zi. Ziua de luni, cea la care am luat parte și noi, a fost cea de rămas bun, o zi în care s-au împărțit cadouri, s-au strâns mâini, au avut loc îmbrăţişări şi s-au legat prietenii pe viaţă. A fost ultima zi din acest schimb de experienţă desfăşurat la Arad, singura zi în care joaca a pus stăpânire pe micii gimnaşti şi pe antrenorii lor.
Dar povestea româno-belgiană nu se încheie aici: în toamnă, tinerii gimnaşti arădeni vor lua drumul Belgiei pentru un alt schimb de experienţă, de această dată la belgieni acasă. O poveste frumoasă care se repetă an de an şi care nu se va încheia nici pe departe anul acesta, după cum ne spun cele două suflete ale acestei prietenii – antrenorii de gimnastică Eugen Cățean şi Leo Verbeek.
Mâna de ajutor dată de primăriile din Arad şi Heist-op-den-Berg va face ca acest schimb de experienţă să meargă mai departe, an de an – în vară la Arad, în toamnă în oraşul belgian. De ce? Pentru că secretele gimnasticii românești (inclusiv arădene) vor să fie descoperite de belgieni, iar modul lor de a lua în serios sportul e o lecție numai bună pentru tinerii gimnaști din Arad. Antrenorul belgian prezent în aceste zile la Arad ne-a destăinuit că, de la momentul la care s-a pornit această colaborare și până în prezent, progresele gimnasticii celor din orașul belgian se văd, atât la tinerii care practică gimnastica, cât şi la antrenori (unii dintre tinerii de acum şapte ani au devenit între timp antrenori de gimnastică).

Cu ochii pe România

Sala de gimnastică Gloria a fost ieri gazda unui regal al tinereţii, sportului, prieteniei, după ce timp de cinci zile a făcut cunoştinţă cu sudoarea micilor gimnaşti din Belgia şi Arad.
Peste un an, belgienii se vor întoarce tot aici, iar relaţia româno-belgiană va fi și mai sudată. Mai ales în condiţiile în care belgienii se uită cu ochi admirativi la gimnaştii şi antrenorii din România. Sau, după cum ne răspundea însuşi Leo Verbeek la întrebarea „care sunt gimnaştii pe care îi admiră cei mai mult?”: „Românii şi antrenorii lor, prezenţi peste tot în lume şi care au crescut nivelul acestui sport oriunde au ajuns”.

O prietenie pentru viitor

Ce a reprezentat acest stagiu de pregătire la Arad? „Pentru copii, acest camp este foarte bun pentru că tradiţia românească în ale gimnasticii este excelentă. Acesta este și motivul pentru care am căutat să avem schimburi de experienţă cu cineva de aici, cu antrenori de aici, pentru a-i ajuta pe copiii belgieni să facă progrese. Suntem foarte mulțumiți că am putut să luăm legătura cu cele două primării care ne întreţin această relaţie pentru a face în continuare schimburile de experienţă. Sperăm că această colaborare, aceste stagii de pregătire vor merge pe mai departe, ani la rând”, ne-a declarat Leo Verbeek, de la Clubul Arduas, din Heist-op-den-Berg.
„Cei mari au învăţat acum cum fac antrenorii români antrenamente cu copiii de aici şi i-au ajutat pe antrenori în orele de pregătire. Vreau să vă spun că sunt gimnaşti care se pregătesc acum aici în timp ce antrenorii lor au intrat în stagii de pregătire cu ani în urmă, tot aici, iar acum au ajuns în poziţia de antrenori. Experinţa pe care au câştigat-o atunci o pun în practică acum, iar acest câştig le dă un nou suflu”, a detaliat câteva coordonate ale campului de acum şi antrenorul arădean de gimnastică şi sufletul acestei înfrăţiri, Eugen Cățean.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor