În plus, pe lângă achiziţia de echipamente, 102 persoane vor fi instruite pentru a folosi programele informatice. Acest proiect reprezintă un parteneriat între CJA şi 15 unităţi administrativ-teritoriale, respectiv oraşe şi comune de pe raza judeţului Arad. Este vorba despre Ineu, Nădlac, Pâncota, Pecica şi Sebiş, Apateu, Cermei, Covăsânţ, Fântânele, Pilu, Secusigiu, Semlac, Şepreuş, Şicula şi Şiria. „Este un pas important pentru sectorul funciar din judeţul nostru. Este foarte important să avem un sistem de operare uşor, rapid şi modern, iar informatizarea Registrului Agricol revoluţionează acest domeniu. Cetăţenii, agenţii economici, instituţiile, toţi cei implicaţi în sistemul funciar, vor avea o informare şi operare mult mai facilă odată cu implementarea acestui proiect”, a spus Nicolae Ioţcu, preşedintele CJA. Acesta a mai precizat faptul că, dacă se putea, introducea în proiect cât mai multe localităţi din judeţ. Însă, ţinând cont de faptul că este un proiect cu finanţare europeană, regulile au fost trasate de alţii. Iar regulile au arătat că numai 15 unităţi administrativ-teritoriale pot fi incluse în proiect. Însă conducerea CJA a anunţat că vrea să continue acest proiect şi să introducă sisteme informatice în ceea ce priveşte registrul agricol în cât mai multe comune şi oraşe din judeţ.
Registru agricol electronic în 15 localităţi
ARAD. Consiliul Judeţean Arad (CJA) a semnat contractul pentru furnizarea de echipamente IT şi programe informatice necesare implementării unui sistem informatic pentru gestionarea registrului agricol electronic în judeţul Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Aparatul a fost achiziționat printr-un proiect transfrontalier, fiind primul din cele cinci echipamente medicale câștigate prin proiect.
Local
O oferta pe care un investitor a făcut-o pentru a cumpăra castelul de la Căpâlnaș este dezbătută de către Consiliul Județean.
Local
Peste 1000 de copii și adulți au sărbătorit împreună „Crăciunul pentru toți copiii”, la UAV Arad.
ARADON Sport local
După o carieră frumoasă în ligile 2 şi 3 ale fotbalului românesc, arbitrul-asistent arădean a ajuns la momentul în care şi-a pus fanionul în cui. Va rămâne, însă, angrenat în fenomen, fiind preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad şi, probabil, viitor observator FRF.
Mapamond
Academia de film americană a anunțat marți listele scurte de propuneri pentru nominalizare în 12 categorii la de-a 98-a ediție a premiilor Oscar, inclusiv la categoria 'cel mai bun lungmetraj internațional', informează variety.com.
ARADON Sport local
SLIEMA. David-Razim Ciurar, sportiv legitimat la CS Municipal Arad, a avut o prestaţie remarcabilă la Cupa Uniunii Europene de haltere, întrecere sub egida European Weightlifting Federation (EWF).
România
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra legii care impune ca minimum 40% dintre sportivii care evoluează într-o echipă în competiţiile naţionale oficiale să fie români, motivând că actul normativ este discriminatoriu.
ARADON Sport local
ARAD. Eveniment plin de emoție, bucurie și spirit de sărbătoare, zilele trecute, în Aula „Ștefan Cicio Pop” a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că există un document în care mai multe țări detaliază ce fel de garanții de securitate sunt dispuse să ofere Ucrainei după încheierea războiului cu Rusia, inclusiv o posibilă desfășurare de trupe, dar a adăugat că acest document va fi făcut public numai după ce va intra în vigoare un armistițiu, despre care Rusia a transmis însă că va fi posibil numai în condițiile încheierii unui acord de pace și a reamintit că în niciun caz nu va accepta vreo desfășurare de trupe NATO în Ucraina, relatează agenția EFE.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!