Revin în arena internaţională

De Dan Lazar
Daniela Dodean-Monteiro
Daniela Dodean-Monteiro
Daniela Dodean-Monteiro – jucătoare virtual calificată la Jocurile Olimpice de la Rio – nu a mai evoluat la turneele din cadrul ITTF World Tour după medalia de argint cucerită alături de reprezentativa tricoloră la Campionatele Europene desfăşurate în septembrie, în Rusia.

Revenirea sa în arena internaţională se va produce, probabil, la finele acestei luni, la German Open, cel de-al doilea turneu din cadrul circuitului mondial. Clasată pe locul 70 mondial, jucătoarea cu dublă legitimare, la un club din Franţa şi la CSM Arad, va evolua în două probe la concursul programat între 27-31 ianuarie, simplu şi dublu, însă nu aşa cum s-ar fi aşteptat iubitorii tenisului de masă, alături de naşa sa, Elizabeta Samara, ci în pereche cu mai tânăra Cristina Hirici (23 de ani).

La concursul din Berlin se va afla şi fratele Danei, Adrian (poziţia 72 mondială), prezent şi el pe două „tablouri”, simplu şi dublu, alături de Constantin Cioti.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase