Revine în actualitate centura Crişului

De Alin Gherasim
2Comentarii
Revine în actualitate centura Crişului
CNADNR a readus în discuţie construirea centurii ocolitoare a oraşului Chişineu Criş.

Un vis mai vechi al administraţiei locale din Chişineu Criş este pe cale să devină realitate. Centura ocolitoare a oraşului a revenit în actualitate, după ce Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara (DRDP) a scos din sertarele prăfuite un studiu de prefazibilitate pentru şoseaua respectivă. „Acest studiu va fi actualizat în semestrul doi, urmând ca centura să apară într-un plan de proiectare”, a anunţat Horaţiu Simion, directorul DRDP. Acesta a mai spus că şoseaua va fi cuprinsă în planul de investiţii al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), urmând să fie realizată din fonduri proprii. Pentru moment, nu a fost înaintat vreun termen de realizare al proiectul tehnic sau al execuţiei lucrărilor, dar simplul fapt că centura oraşului Chişineu Criş apare pe agenda companiei este un pas înainte.

Acelaşi asentiment şi la primărie

„Centura orașului Chișineu Criș devine de acum un proiect realizabil și nu doar o speranță a administrației publice și a cetățenilor orașului nostru”, au spus reprezentanţii primăriei Criş. Aceştia spun că insistenţele primarului Gheorghe Burdan şi nenumăratele memorii depuse de acesta la Ministerul Transporturilor şi la CNADNR au făcut ca centura să revină în actualitate. Şoseaua ocolitoare ar fi o gură mare de oxigen pentru fabricile din zonă, deloc puţine. Atât transportul de materii prime spre fabrici, cât şi transportul produselor finite dinspre fabrici se realizează, în prezent, pe DN 79. Chişineu Criş este foarte aglomerat, de multe ori cozile întinzându-se de la podul peste Criş până în centrul oraşului, care este înţesat cu treceri de pietoni. Şi transportul angajaţilor spre şi dinspre locurile de muncă se desfăşoară cu greutate din cauza traficului intens.

Detalii tehnice

Viitoarea centură se va desprinde din DN 79, înainte de Chișineu Criș, la km 40+200, va intersecta DN 79 A spre Vărșand, la km 103+760, și se va intersecta din nou cu DN 79 spre Salonta şi Oradea, la km 44+400. Lungimea totală estimată a centurii va fi de 3,2 km.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor