Alături de preşedintele clubului, Nelu Scripciuc E.AAFR, A.FIAP, Hon MPC, expoziţia a fost prezentată de către preşedintele onorific al Pro Urbe Arad, Bujor Buda.
“Este o expoziţie de grup, unde fiecare membru şi-a ales tema dorită. Puteţi vedea de la peisaje până la nuduri. Este prima expoziţie din acest an organizată aici şi semnată de membri FotoClubProArad deoarece în ultima perioadă am avut mai multe colaborări cu colegi din străinătate şi am fost invitaţi să expunem acolo, ultima expoziţie la care am participat fiind aceea din Austria. Însă, ca de fiecare dată ne bucurăm să expunem acasă, în Arad”, a spus Nelu Scripciuc E.AAFR, A.FIAP, Hon MPC.
Lucrările expuse au temă liberă şi sunt semnate de: Rareş Buboi , Ovidiu Grasu, Octavian Tocaciu, Marian Ghebeles, Florin Mîrnea, Flavian Savescu, Claudiu Horeanu, Alina Mladin, Alex Frateanu, Dorin Șdira, Laura David, Paul Herlo, Silviu Cozma, Călin Vurdea, Robert Kadar şi Nelu Scripciuc E.AAFR, A.FIAP, Hon MPC.
Expoziţia poate fi vizitată până pe 20 iulie.
„Right state of mind”, by FotoClubPro Arad, la sala Clio
ARAD. "Right state of mind" este prima expoziţie din acest an din Arad, semnată de membrii FotoClubPro, având în vedere că, în ultima perioadă, aceştia şi-au expus lucrări doar în străinătate.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
ARAD. Clubul Sportiv Municipal Arad încheie anul 2025 cu rezultate și performanțe notabile. Ierarhia celor mai valoroşi 10 sportivi a fost întocmită în baza punctajului obținut în competițiile oficiale naționale și internaționale.
Local
Conducerea filialei judeţene de Cruce Roşie a făcut bilanţul pe 2025 şi le-a mulţumit voluntarilor.
Local
Magia Crăciunului a prins viață alături de copiii din centrele sociale din municipiul Arad.
Evenimente
Recitalurile ceor trei artişti sunt programate în cadrul Târgului de Crăciun de pe Domeniul Regal.
Local
Publicul este invitat pe 19 și 20 decembrie să descopere Grăniceriul „îmbrăcat” în mii de lumini și să trăiască magia sărbătorilor de iarnă, în mediul rural.
Local
Tradiția gastronomică a Aradului cere instrumente pe măsură în bucătărie. De la preparatele tradiționale bănățene până la rețetele moderne din restaurante, un cuțit bun face diferența vizibilă în rezultatul final. Bucătarii arădeni, fie că lucrează acasă sau în localurile din centrul istoric, știu că lama potrivită transformă gătitul într-o plăcere.
Local
Manifestările dedicate comemorării eroilor revoluției din Decembrie 1989 debutează duminică, 21 decembrie, la ora 7:40, la Orologerie, pe strada Cocorilor, unde va avea loc sfințirea noului Monument al Eroilor.
1
UT Arad
ARAD. Adrian Mihalcea a jucat și a antrenat Dinamo, iar acum joacă, pentru prima dată la Arad, contra echipei sale de suflet.
Local
Aproape un milion de euro pentru Proiectul „„Revitalizare și regenerare urbană – Oraș Pâncota”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!