Salarii majorate la Primăria Municipiului Arad

De Diana Dutu
23Comentarii
Salarii majorate la Primăria Municipiului Arad
© FOTO: EMANUEL COTUNA
Creşterile salariale sunt mai mari pentru cei cu salarii mici şi mai mici pentru cei cu salarii mari.

Majorarea salariilor funcţionarilor din Primărie a fost principalul motiv al convocării şedinţei extraordinare de marţi a Consiliului Local Municipal. Patru proiecte de hotărâre vizând această chestiune s-au aflat pe masa aleşilor. Unul s-a referit la salarizarea personalului din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Arad, iar celelalte trei au vizat salarizarea personalului administrativ de la Direcţia de Asistenţă Socială, Cantina Municipală şi Centrul Municipal de Cultură. Toate cele patru proiecte au fost aprobate, în unanimitate, de consilierii locali.

Desigur, rezultatul votului i-a mulţumit în primul rând pe beneficiarii majorărilor salariale. „Doresc, în numele funcţionarilor din Primărie şi din instituţiile de sub autoritatea Consiliului Local, să aduc mulţumiri domnului primar, domnilor viceprimari şi Consiliului Local pentru vot” – a precizat Lilioara Stepănescu, secretarul municipiului Arad.

Printre cei satisfăcuţi de vot s-a numărat şi consilierul Marin Lupaş care, în repetate rânduri, s-a erijat în avocat al funcţionarilor din Primărie şi a solicitat creşterea salariilor acestora.

La finalul şedinţei, viceprimarul Călin Bibarţ a făcut următoarele precizări: „Într-un clasament naţional, Primăria Arad era pe unul din ultimele locuri, dacă nu chiar pe ultimul, în ceea ce priveşte salarizarea personalului. Au fost multe discuţii referitoare la aşezarea în anumiţi parametri a salariilor angajaţilor. S-a aşteptat să avem buget, ulterior votului pe buget s-a ajuns la această formă care – spun eu – este decentă pentru un funcţionar. Noi ne-am străduit să avem o perspectivă normală pe un buget al Aradului văduvit an de an cu 12-15 milioane de euro, din pix, de către Guvern. Datoria noastră este să avem funcţionari bine pregătiţi şi corespunzător plătiţi. Cei care au avut salariile mici şi foarte mici vor avea un procent de creştere a salariului substanţial, iar în cazul celor care le-au avut la un nivel mai mare, procentul de creştere este mai mic” – a explicat Călin Bibarţ.



23Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor