„Salonul de vară”, vernisat la „Clio

De Iza Pal
„Salonul de vară”, vernisat la „Clio
© FOTO: Iza Pal
Asociaţia „Ion Andreescu” revine cu o expoziţie, de această dată „Salonul de vară”.

Vernisajul a avut loc miercuri, 3 august, în Sala Clio, de la ora 18.00. Publicul numeros a putut admira lucrările a 20 de artişti plastici, dintre care le menţionăm pe Rodica Gorun, revenită în asociaţie după o lungă absenţă, şi Simona Oarcea, debutanta serii. Aceasta din urmă are 52 de ani, locuieşte în Fântânele, iar arta şi-a facut loc în viaţa ei după vârsta de 40 de ani. A urmat cursurile Şcolii Populare de Arte sub îndrumarea profesorului Ioan Kett Groza, în perioada 2009-2011, iar astăzi iataă că expune două lucrări alături de ceilalţi artişti ai Asociaţiei „Ion Andreescu”.

Tablourile „Salonului de vară” abordează diverse teme: portret, peisaj, natură statică, abstract, create în diferite tehnici de lucru. Ele mai pot fi admirate până în data de 16 august, în Sala Clio, pe strada Horia.

Lista completă a artiştilor expozanţi este: Cailean Dorotheia – 3 lucrări, Apostol Elena – 3 lucrări, Suciu Simona Liliana – 2 lucrări, Lauro Katalin – 3 lucrări, Rus Lenuta – 3 lucrări, Tornean Georgeta – 5 lucrări, Marinel Cetina – 5 lucrări, Kertesz Estera – 4 lucrări, Maci Gheorghe – 3 lucrări, Rubinstein Nicolae – 2 lucrări, Kolumban Zsolt – 5 lucrări, Kolozsvari Alfred – 4 lucrări, Gorun Rodica – 3 lucrări, Oarcea Simona – 2 lucrări, Maya Baranyai – 4 lucrări, Birau Daniel – 3 lucrări, Gheorghies Elena – 2 lucrări, Kovatz Daniela – 6 lucrări, Lihor Dorin – 3 lucrări, Ina Pricop – 4 lucrări.`

Taguri: , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase