Se caută bucătar pentru „Moise Nicoară”

De Monica Ardelean
1Comentariu
O bucătătărie în așteptare de bucătar FOTO: JA
O bucătătărie în așteptare de bucătar FOTO: JA
După multe luni de așteptare s-a aprobat organizarea concursului pentru postul de bucătar la colegiul arădean.

Nu e ușor să organizezi un concurs în sistemul de învățământ preuniversitar, nici măcar când e vorba despre un colegiu de prestigiu. Pentru că întotdeauna e vorba de bani. Chiar dacă e salariu mic, chiar dacă e un singur post, ai nevoie de cel puțin două aprobări. Una de la Inspectoratul Școlar Județean Arad, care în acest caz a fost dată repede și una de la Primăria Arad care a fost acordată abia în urmă cu câteva săptămâni. Pentru postul de bucătar la celebra cantină care zace nefolosită de câțiva ani. O cantină complet echipată, modernă, la subsolul liceului cu sală de mese dar fară bucătar. De la recepționarea lucrărilor de reabilitare în octombrie 2013 este pentru prima dată când se anunță concurs pentru ocuparea acestui post.

Buget prea mic

Motivul acestor întârzieri este mereu același: bugetul școlii este prea mic pentru noi angajări. Bugetul constituit pe baza costului per elev stabilit în anul 2009 nu ajunge nici pentru salariile profesorilor. Pentru că sunt profesori cu doctorate, cu grade didactice, cu gradații de merit, profesori buni care au salarii mai mari. Iar costul per elev este tot mai mic raportat an de an la inflație. Nimeni nu mai analizează acest cost, nimeni nu îl mai recalculează dar este singurul criteriu luat în seamă pentru calcularea bugetului. Iar permisiunea de a face angajări este restricționată de calculele financiare. În cazul „Moise Nicoară” a fost nevoie de o aprobare de suplimentare a bugetului și s-a așteptat mult și bine.
Acum se așteaptă în continuare apariția candidatului la postul de bucătar. Dacă apare există șanse serioase ca sutele de elevi și profesori de la colegiul arădean să poată servi masa caldă la școală. Sau se va recurge la sistemul catering, variantă deja discutată în unele clase. Iar bucătăria să rămână în continuare în regim de muzeu, un loc bun doar de vizitat. Pe gratis.

Igrasia

Și mai e o problemă care trebuie rezolvată, igrasia care a ieșit la iveală în încăperile de la subsol. Dar aceasta e problema administrației locale și a firmei care a efectuat lucrarea de reabilitare, reabilitarea care includea și rezolvarea acestei probleme. Pentru că bani au fost, 12 milioane de euro. Bani cu care se putea face o lucrare de calitate. Dar așa cum am mai scris, primele fisuri au ieșit după nici patru luni de la recepția lucrării.

Articol pe aceeaşi temă: 

Primele fisuri la Colegiul “Moise Nicoara”

 

Taguri: , , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor