Se întorc la locul încoronării: patru campioni revin la Raliul Aradului 2016!

De Dan Lazar
1Comentariu
Se întorc la locul încoronării: patru campioni revin la Raliul Aradului 2016!
Un număr de 38 de echipaje şi-au anunţat intenţia de a concura la a opta ediţie a Raliului Aradului KIA (13-14 mai).

Printre competitori se vor afla şi trei foşti câştigători ai raliului arădean din cadrul Campionatului Naţional Dunlop: maghiarul Gergo Szabo (câștigător în 2009 și 2010, pe un Mitsubishi Lancer Evo IX), românul Edwin Keleti (2014; Ford Fiesta R5) şi italiano-românul Simone Tempestini jr. (campionul ediţiei precedente, pe Ford Fiesta R5).

La startul de vineri se va afla, pe o Skoda Fabia R5, şi câştigătorul etapei arădene din cadrul Trofeului Europei 2015, arabul Rashid Al Ketbi, având-o ca şi copilot pe nemţoaica Karina Hepperle.

În noua competiţie continentală, Turul European de Raliuri (TER), s-au înscris un număr de 15 echipaje, doar 4 participând exclusiv în această competiţie gândită de promotorul Mihai Leu. „Chiar şi în această săptămână mai pot apărea echipaje înscrise, de multe ori piloţii reuşind să îşi acopere bugetul de chetuieli pe ultimii metri”, ne-a declarat Ciprian Suărăşan, directorul organizatori al Raliului Aradului KIA.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor