În acest moment proiectul este în faza studiului de fezabilitate, urmând a se construi, în vecinătatea celor două terenuri de fotbal existente, alte patru terenuri de fotbal gazonate, un altul sintetic, plus un teren de rugby. Totul ar trebui să fie gata cel târziu în 2017.
Întrebat care este scopul acestor terenuri, edilul Aradului a spus: „Pentru Centrul fotbalistic de Excelenţă pe care FRF şi AJF vor să-l deschidă la Arad. Aşa cum mi-am luat angajamentul în faţa preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, municipalitatea va realiza aceste terenuri, dar dacă Centrul de Excelenţă nu va deveni funcţional, atunci cei din fruntea AJF Arad trebuie să-şi prezinte demisiile, să lase pe alţii să conducă fotbalul judeţean”.
Pe „modelul” Complexului Sportiv ICRTI, într-un viitor nu foarte îndepărtat vor demara lucrările la alt centru sportiv, care va fi situat pe strada Mărului, din zona Alfa.
Se naşte Complexul Sportiv ICRTI
ARAD. Un alt subiect al conferinţei de presă susţinută de primarul Gheorghe Falcă a făcut referire la viitorul Complex Sportiv ICRTI.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 18-12-2025 sunt următoarele:
România
Rapperul american Wiz Khalifa a fost condamnat definitiv joi de Curtea de Apel Constanța la o pedeapsă de 9 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, după ce în iulie 2024 și-a aprins o țigară cu canabis pe scenă, în timp ce susținea un concert la Festivalul „Beach, Please!” de la Costinești.
ARADON Sport local
ARAD. Clubul Sportiv Municipal Arad încheie anul 2025 cu rezultate și performanțe notabile. Ierarhia celor mai valoroşi 10 sportivi a fost întocmită în baza punctajului obținut în competițiile oficiale naționale și internaționale.
Local
Conducerea filialei judeţene de Cruce Roşie a făcut bilanţul pe 2025 şi le-a mulţumit voluntarilor.
Local
Magia Crăciunului a prins viață alături de copiii din centrele sociale din municipiul Arad.
Evenimente
Recitalurile ceor trei artişti sunt programate în cadrul Târgului de Crăciun de pe Domeniul Regal.
2
Local
Publicul este invitat pe 19 și 20 decembrie să descopere Grăniceriul „îmbrăcat” în mii de lumini și să trăiască magia sărbătorilor de iarnă, în mediul rural.
Local
Tradiția gastronomică a Aradului cere instrumente pe măsură în bucătărie. De la preparatele tradiționale bănățene până la rețetele moderne din restaurante, un cuțit bun face diferența vizibilă în rezultatul final. Bucătarii arădeni, fie că lucrează acasă sau în localurile din centrul istoric, știu că lama potrivită transformă gătitul într-o plăcere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!