Se strică vremea la Arad. Se anunţă averse, descărcări electrice şi vânt

De Diana Dutu
Se strică vremea la Arad. Se anunţă averse, descărcări electrice şi vânt
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, luni şi marţi va fi cald, dar vom avea parte de instabilitate atmosferică.

Chiar dacă temperaturile se menţin ridicate, vremea se strică în primele două zile ale săptămânii viitoare. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, luni, în vestul ţării, precum şi în zona montană, instabilitatea atmosferică se va manifesta, în special în a doua parte a zilei, prin înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiţii de grindină, iar izolat, cu precădere la munte, cantităţile de apă pot depăşi 15-20 l/mp.

Temperaturile minime se vor încadra între 9 şi 19 grade. Maxima prognozată pentru Arad este de 28 de grade.

Marţi, mercurul termometrelor va urca până la 30-32 de grade în vestul ţării, dar instabilitatea atmosferică se va accentua treptat şi, mai ales după-amiaza şi noaptea, vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. Temperaturile minime se vor încadra, în general, între 10 şi 18 grade.

Taguri: , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !