Sistemul sanitar are nevoie vitală de investiţii

De D.S.
9Comentarii
Sistemul sanitar are nevoie vitală de investiţii
© Adrian Wiener
Este de părere Adrian Wiener, membru al Comisiei de Sănătate din Senat.

Domnule senator, sunteți un cunoscut medic arădean, de ce ați candidat pentru funcția de senator?
Adrian Wiener: În primul rând pentru arădeni. Statutul meu de medic mă face să cunosc în amănunt problemele sistemului de sănătate și totodată soluțiile care l-ar eficientiza. Din Parlament, inclusiv din poziția de membru al Comisiei de Sănătate, voi avea posibilitatea de a avansa proiecte care să vină în ajutorul pacienților, asta bineînțeles dacă ele vor fi acceptate de majoritatea parlamentară.

Care considerați că este problema majoră generată de către sistemul sanitar?
A. Wiener: Am să încep prin a prezenta finanțarea Sistemului de Sănătate românesc dintr-o altă perspectivă: în loc de cheltuială să încercăm să o privim ca pe o investiție. Povara de boală în România (anii de muncă pierduți prin invaliditate, boală sau deces, cheltuieli cu boli preventibile sau tratate tardiv și inadecvat etc.) este, după unele estimări în jur de 10% din PIB. Adică, dacă sistemul medical romănesc ar performa la media UE, bugetul României ar crește. Dar, spitalul românesc este supraaglomerat, vechi, fără dotări suficiente, cu personal insuficient, vulnerabil la malpraxis și cu o calitate modestă a actului medical. În plus, el suplinește o parte din deficiențele asistenței sociale din România.

Adică, dacă Sănătatea ar fi eficientă, ar crește productivitatea. Dar de ce nu este? Ce trebuie făcut?
A. Wiener: O statistică a Agenției Naționale pentru Achiziții Publice subliniază că un sfert din contractele de achiziții din sistemul sanitar sunt viciate din două motive. Primul este furtul (exemplul Malaxa e elocvent), al doilea este lipsa de profesionalism a personalului care le efectuează. Deși s-au făcut pași importanți pentru transpunerea Directivelor Europene 24 și 25/2014 în legislația românească, iar noua Lege 98/2016 privind achizițiile publice aduce transparență și o oarecare debirocratizare a procedurilor, cred că mai trebuie optimizată în sensul comprimării duratei desfășurării procesului de licitație. Uneori, procedura depășește anul bugetar și se pierd repartițiile de fonduri cum s-a întâmplat și cu RMN-ul la Spitalul din Arad. Pentru aceasta am propus ministrului Bodog înființarea unui departament (3-4 oameni) în cadrul Ministerului, destinat doar întocmirii de caiete de sarcini pentru achiziții strategice – aparatură și tehnică medicală scumpă cu specificații tehnice laborioase care exced cunoștințele unui medic. Este vorba de consultanță centralizată pentru a asigura o practică unitară în achizițiile publice în România. În spiritul transparenței în cheltuirea banului public, principiu constitutiv al proiectului USR, apreciez Ordinul de Ministru nr 1258/2016 al lui Vlad Voiculescu care prevede că toate achizițiile din sistemul de sănătate (de peste 20.000 lei) să poată fi văzute și consultate de oricine (pe monitorizarecheltuieli.ms.ro). Totodată spitalele trebuie să își publice pe site bugetul anual şi actualizări lunare cu execuția contractelor în derulare, ceea ce este încă un pas spre transparența decizională. Din păcate, ordonanța 79/2016 a aceluiași ministru, menită să profesionalizeze managementul spitalicesc a fost respinsă de majoritatea PSD/ALDE, practic fără dezbatere parlamentară. Astfel s-a pierdut poate cel mai important pas din ultimii ani în reforma din sănătate.

În aceste zile este elaborat proiectul de buget. Cum comentați? Ce veți face?
A. Wiener: Referitor la bugetul Sănătății de anul acesta vreau să evidențiez următoarele: la prima vedere pare supraevaluat deficitul la FNUASS (Fondului Național de Asigurări Sociale de Sănătate) fiind de 1,1 mld lei. Adică s-a cheltuit în 2016 cu 1,1 mld lei mai mult decât s-a încasat din contribuții la sănătate (atât contribuția angajatului cât și a angajatorului) astfel că trebuie echilibrat cu transferuri de la Bugetul de Stat. Din păcate mare parte a suplimentării bugetului sănătății pe 2017 va fi înghițită de cheltuielile salariale (a căror creștere este deplin justificată) dar sistemul sanitar are nevoie vitală de investiții în baza materială, clădiri, aparatură și tehnică medicală. Din poziția mea de parlamentar, vreau să asigur arădenii că voi face toate diligențele necesare din cadrul Senatului, Comisiei de Sănătate, inclusiv prin amendamente la actuala Lege a Bugetului, interpelări și inițiative legislative pentru a contribui la ameliorarea sănătății din județul Arad.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor