Astfel, în urma acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au depistat în trafic: un bărbat în vârstă de 46 de ani care a condus un autoturism pe raza comunei Săvârşin, având o concentraţie alcoolică de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat; un tânăr de 21 de ani care a fost depistat conducând un autoturism pe raza oraşului Ineu, având o alcoolemie de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat; un bărbat în vârstă de 42 de ani care a condus un autoturism, pe raza oraşului Lipova, având o îmbibaţie alcoolică de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat şi un bărbat de 44 de ani care a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Tauţ, în urma testării acestuia cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. „Conform procedurii, în toate cazurile s-a dispus recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad. Pe numele celor patru conducători auto au fost întocmite dosare de cercetare penală pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism sub influenţa alcoolului.
Şoferi prinşi beţi la volan pe şoselele din judeţ
Şoferi prinşi beţi la volan pe şoselele din judeţ
Poliţiştii arădeni au depistat în trafic mai multe persoane care se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
3
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
2
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!