„În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cu privire la evenimentul din data de 21 octombrie, care a avut loc în parcarea unui hipermarket din municipiu, a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice. În baza probatoriului administrat, a fost dispusă reținerea pe baza de ordonanță a celor implicați în evenimentul antemenționat. Astfel, trei bărbați și o tânără au fost reținuți de polițiști, urmând ca la expirarea duratei măsurii, sub coordonarea procurorului de caz, să fie prezentați magistraților Judecătoriei Arad, cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice. Se continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale”, se arată într-o comunicare a IPJ Arad.
Reamintim că duminică, 21 octombrie, în jurul amiezii, în parcarea unui supermarket situat la ieșirea din Arad înspre Vladimirescu, între cei patru s-a iscat un scandal pe fondul unor conflicte mai vechi. Patru echipaje de Poliție și un echipaj medical din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Arad au fost solicitate la fața locului. Mercea Sorin zis „Zof” și o femeie, pe de o parte, și Adrian Herța și Mihai Moisa, de cealaltă, au fost protagoniștii scandalului. Toți patru au fost amendați cu câte 1.000 de lei de către polițiști și niciunul nu a dorit să depună plângere penală.
Sorin Mercea, Mihai Moisa și Adrian Herța, reținuți în urma scandalului provocat în parcarea unui supermarket
Sorin Mercea, Mihai Moisa și Adrian Herța, reținuți în urma scandalului provocat în parcarea unui supermarket
Reactualizat la:
Cei trei bărbați, precum și o femeie, au fost reținuți astăzi în urma scandalului pe care l-au provocat în 21 octombrie, în parcarea unui supermarket.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului.
Mapamond
Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează AFP.
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că războiul din Iran a meritat, deşi a recunoscut că acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în urma cărora partidul său a pierdut controlul asupra Congresului, relatează Reuters.
Ştiri sportive
Sportiva română Ana Maria Bărbosu a fost sancţionată cu o perioadă de ineligibilitate de doi ani, după ce Divizia Antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv a menţinut parţial cererea disciplinară a Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (World Gymnastics) împotriva gimnastei, pentru trei controale antidoping ratate (ADRV), potrivit site-ului TAS de la Lausanne.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, miercuri, acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu.
Mapamond
Liderul democraților din Senat, Chuck Schumer, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că războiul din Iran trebuie să se încheie, relatează AFP.
Mapamond
Vicepreședintele SUA, JD Vance, s-a distanțat miercuri de războiul președintelui Donald Trump împotriva Iranului, punând la îndoială utilitatea acestuia și considerându-l cauza eșecului electoral usturător care a dus la pierderea controlului de către republicani asupra Congresului în favoarea democraților, relatează Reuters și AFP.
România
Președintele Nicușor Dan a discutat, miercuri, la Palatul Cotroceni, cu subsecretarul SUA pentru Politica de Apărare, Elbridge Colby, despre securitatea din regiunea Mării Negre și necesitatea unei acțiuni transatlantice comune pentru a face față amenințărilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!