‘Respinge acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului Ionel Laurențiu Beșu – fost judecător în cadrul Curții de Apel București, în prezent procuror delegat în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. i) teza I din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție’, se arată în minuta deciziei.
Laurențiu Beșu a reacționat pe pagina sa de Facebook la scurt timp după pronunțarea deciziei, punctând că în rezoluția Inspecției Judiciare este redat un răspuns pe care l-a dat în interviul din documentarul ‘Justiție capturată’, iar acesta nu conține niciun element care să vizeze secretul deliberării.
‘Acțiunea disciplinară a fost respinsă. Însă, în comunicatul de presă, se arată că s-a reținut săvârșirea abaterii disciplinare, dar că nu este oportună aplicarea unei sancțiuni, întrucât, la acest moment, am calitatea de procuror. O contradicție între considerente și dispozitiv! Fapta imputată nu este descrisă, pentru că nu există. În rezoluția Inspecției Judiciare este redat un răspuns pe care l-am dat în interviu, iar acesta nu conține niciun element care să vizeze secretul deliberării. Deși, aparent, soluția este legală, considerentele sunt nelegale și le voi contesta la Înalta Curte de Casație și Justiție’, a scris Laurențiu Beșu.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!