Un exemplu pozitiv printre atâtea negative care există în cadrul IPJ Arad şi despre care Jurnal Arădean a scris în repetate rânduri. Un agent de poliţie de la Postul de Poliţie Vladimirescu a refuzat, luni, 8 august, o mită de 1.600 de lei care i s-a oferit după ce a amendat un şofer albanez căruia i-a suspendat şi permisul. În fapt, cetăţeanul albanez se afla la volanul unui autoturism marca BMW, iar pe scaunul din dreapta faţă se afla concubina acestuia, o femeie din Galaţi. Şoferul a efectuat o depăşire încălcând linia continuă şi a fost oprit de agentul de poliţie. Acesta i-a aplicat albanezului o amendă şi i-a suspendat permisul de conducere, eliberându-i totodată o dovadă care îi permitea acestuia din urmă să mai conducă autoturisme pentru o perioadă de 15 zile. Însă concubina albanezului nu s-a împăcat cu situaţia în care a ajuns, aşa că i-a oferit agentului de poliţie 1.600 de lei pentru a face ca „totul să fie bine”. Poliţistul i-a anunţat pe colegii de la Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Arad şi, sub coordonarea procurorului Pavel Palcu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, au organizat flagrantul, luni, în jurul amiezii: femeia a fost prinsă chiar în momentul în care înmâna cei 1.600 de lei poliţistului. În cadrul anchetei, femeia – care este cercetată în stare de libertate pentru dare de mită – şi-a recunoscut vinovăţia şi a declarat că regretă fapta.
„Şpagă” de 1.600 lei refuzată de un poliţist la Vladimirescu
„Şpagă” de 1.600 lei refuzată de un poliţist la Vladimirescu
I-a sesizat pe cei de la DGA Arad imediat ce i s-au oferit 1.600 de lei. Pe fir au intrat şi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
Președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, își exprimă regretul la trecerea în neființă a prof. univ. dr. Corneliu Pădurean.
Local
Un sirian căutat de polițiștii maghiari a fost găsit în Arad, un bărbat din Guineea-Bissau a fost prins fără permis, un maramureșean și-a amenințat fosta concubină, iar alți trei bărbați, din județul Arad, au fost prinși fără permis, cu acte false, sau... la furat.
Local
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au depistat într-un autoturism nouă cetățeni străini care nu își justificau prezența în zonă. Călăuzele au fost căutate cu dronele.
Local
O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că a fost pus din nou sub acuzare pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
1
Local
CLM a aprobat un nou act adiţional la contractul de închiriere a spaţiului de pe strada Labirint nr.6.
Citiți principiile noastre de moderare aici!