Potrivit organizatorilor, evenimentul este împărțit în două secţiuni: precongresul şi congresul. În cadrul primei secţiuni, ce se va desfăşura în zilele de 2-4 septembrie, se vor organiza vizite la obiectivele speologice din Moneasa (Peștera cu Apă de la Moară, Peștera de la Băi, Peștera Liliecilor, Avenele Izoi etc.), cât și la câteva cavități subterane din zona Platoului Carstic Vașcău, aflat la granița județelor Arad și Bihor (Peștera Câmpenescă, Avenul din Fața Iliei și Peștera din Valea Ponoare). În ceea ce priveşte congresul, ce va avea loc în perioada 4-6 septembrie, acesta va cuprinde în program o serie de concursuri și expoziții de fotografie subterană, hărți de peșteră, prezentări multimedia, filme, sesiuni de comunicări, cât și concursuri practice interactive cu tematică speologică. Festivitatea de deschidere va avea loc în seara zilei de vineri, 4 septembrie, seară dedicată aniversării a 20 de ani de la înființarea Asociației Speologice Speowest Arad. La eveniment şi-au anunţat participarea peste 200 de participanţi din ţară, dar şi invitaţi din străinătate.
Speologii se întâlnesc la Moneasa
Staţiunea Moneasa va găzdui cea de a 43-a ediţie a Congresului Naţional de Speologie, acest eveniment fiind cea mai mare întâlnire anuală a speologilor din România.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Sprijinul de 750 de lei pentru persoanele vulnerabile, din nou amânat. Află când vor fi virați banii
Ajutorul financiar de 750 de lei, promis pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile care trebuie să își monteze repartitoare de căldură, nu va fi acordat nici de această dată.
Mapamond
Fostul director al morgii de la Harvard Medical School din cadrul prestigioasei universităţi americane a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de organe şi resturi umane, a anunţat marţi Departamentul de Justiţie al SUA, informează AFP.
Local
Aparatul a fost achiziționat printr-un proiect transfrontalier, fiind primul din cele cinci echipamente medicale câștigate prin proiect.
1
Local
O oferta pe care un investitor a făcut-o pentru a cumpăra castelul de la Căpâlnaș este dezbătută de către Consiliul Județean.
Local
Peste 1000 de copii și adulți au sărbătorit împreună „Crăciunul pentru toți copiii”, la UAV Arad.
ARADON Sport local
După o carieră frumoasă în ligile 2 şi 3 ale fotbalului românesc, arbitrul-asistent arădean a ajuns la momentul în care şi-a pus fanionul în cui. Va rămâne, însă, angrenat în fenomen, fiind preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad şi, probabil, viitor observator FRF.
Mapamond
Academia de film americană a anunțat marți listele scurte de propuneri pentru nominalizare în 12 categorii la de-a 98-a ediție a premiilor Oscar, inclusiv la categoria 'cel mai bun lungmetraj internațional', informează variety.com.
Citiți principiile noastre de moderare aici!