Fără îndoială, Emil Boc se află la sfârşitul carierei politice. Indiferent că va rămâne (lucru foarte posibil) în fruntea Cabinetului Boc V ori (fapt aproape imposibil) se va petrece o minune şi Băsescu îi va cere să demisioneze.

Exceptând sportul rege, fotbalul, care atrage ca un magnet, indiferent de eşalonul în care evoluează echipa fanion, UTA, Aradul sportiv se mai face remarcat prin baschet, rugby şi polo, la nivelul sporturilor de echipă, şi prin judo, lupte ori box, la categoria sporturi individuale.

Posibilitate organizării de alegeri anticipate, la noi, este aproape imposibilă. O dată, pentru că la o eventuală cădere a Guvernului Boc, parlamentarii ar vota, cu majoritate, un al alt cabinet şi un alt prim-ministru, dacă nu din prima, atunci cu siguranţă la cea de a doua prezentare a noului cabinet.

Mâine este 1 septembrie, termenul pe care preşedintele Băsescu l-a acordat Guvernului pentru a-şi dovedi competenţa.

Liberalii şi-au stabilit strategia, pentru următoarea etapă, mai exact până la următoarele alegeri.

Cu românul poţi să faci orice. E mămăligă. Iar mămăliga nu explodează. N-a explodat nici în decembrie 1989. Ştiu, au fost destui care s-au grăbit să ne retuşeze imaginea, ca naţie, dar s-au plasat în eroare.

Tocană de idei. Aşa arată „noua UTA” în momentul de faţă. Cu un preşedinte de SA în concediu prelungit în Italia, negociind prin telefon şi un personaj misterios, ajuns peste noapte şeful cel mare, care crede că tot ce zboară se mănâncă.

În aşteptarea conferinţei de presă promisă de Giovanni Catanzariti şi a clarificărilor - deloc puţine- cu privire la modalitatea (i)legală prin care, de pildă, Ion Olaru a ajuns să posede 51% din acţiunile SA-ului, preluând pachetul FCM UTA din societatea oferită cadou de Nicolae Bara sau a modului în care, suporterii sau cei care (mai) simt ceva pentru „clonata Bătrână Doamnă” pot deveni acţionari, constatăm o situaţie pe cât de delicată, pe-atât de ridicolă.

România este ţara în care speranţele sfârşesc, de regulă, prin a se dovedi iluzii. Mor ciclic, precum frunzele. Sigur, este normal ca nu tot ce visează omul să se împlinească, dar este anormal ca nicio speranţă să nu reziste timpului istoric.

Mai întâi e fatalitatea. Ca atunci când treci printr-un anume loc şi, tocmai atunci, îţi cade o ţiglă în cap ori urcă o maşină pe trotuar.

A devenit un truism să se spună că fiecare popor îşi are conducătorii pe care îi merită. Nimic mai fals. Cel puţin, în cazul nostru, al românilor, sintagma respectivă nu se verifică.

Suporterii „Bătrânei Doamne” au toate motivele pentru a sta cu sufletul la gură, în aşteptarea verdictului „călăilor” din FRF.

Ne mirăm de ce ne merg toate de-a-ndoaselea, de ce sărăcim, în loc să prosperăm, de ce România este singurul contributor net din Uniunea Europeană, plătind mai mult decât primeşte.

Incredibil, aberant, scandalos, criminal! Adăugaţi tot ce credeţi că se potriveşte. După tragedia de la maternitatea din Bucureşti, Primăria Municipiului a decis că toate spitalele din capitală vor fi dotate cu detectoare de fum şi, dacă se poate, vor avea angajat un pompier.