„Teatrix”, trei premii la Baia Mare

De Vasile Filip
„Teatrix”, trei premii la Baia Mare
ARAD. În cadrul Festivalului Rotary de Teatru Contemporan pentru Tineret „ACTING”, ediţia a II-a.

Trupa „Teatrix” de la Palatul Copiilor Arad a câştigat premiul pentru adaptarea textului „I.D. Sîrbu” în cadrul Festivalului Rotary de Teatru Contemporan pentru Tineret „ACTING”. ediţia a II-a, organizat recent la Baia Mare. De asemenea Iulia Bock a obținut premiul special iar Ioana Balint premiul de interpretare „Gina Patrichi”. „Nenorociţii, nemernicii, ipocriţii…” şi mulţi alţii au fost interpretaţi de către actorii trupei Teatrix în piesa de teatru după Louis Calaferte intitulată „Un bogat, trei săraci” pe scena din Baia Mare.

Ce se ascunde în spatele umorului

Spectacolul, în regia Gabrielei Pavel, prof. coordonator al trupei Teatrix, deşi îmbelşugat de umorul caracteristic, şi-a propus de această dată să transmită şi nişte critici la adresa societăţii contemporane. „De ce e aşa de frig şi intuneric peste tot? De ce o ducem aşa de greu? Poate cineva să-mi răspundă la întrebări?”. Cu aceste nelămuriri se încheie spectacolul, răspunsurile fiind aşteptate din partea publicului spectator.

Ateliere şi Stand Up Comedy

„În Baia Mare am avut parte de o experienţă deosebită: am avut multe lucruri interesante de făcut, iar atelierul la care am participat mi s-a părut foarte atrăgător deoarece a trebuit să facem haine din diverse materiale pe care le-am primit. Într-una dintre serile petrecute acolo, am fost invitaţi la un spectacol de Stand Up Comedy cu un artist local destul de cunoscut, spectacol care, în opinia mea, a fost destul de reuşit. Cât despre premii, am primit unul pentru adaptarea textului de spectacol, unul pentru interpretare artistică şi un premiu special”, a declarat Vlad Nicoraş, unul dintre actorii de la „Teatrix”.

Piesa din sufragerie

Cei care au reprezentat cu mândrie Aradul la Baia Mare sunt Vlad Nicoraș Ioana Balint, Raluca Bajura, Maria Barbura, Iulia Bock, Vladimir Cristea, Vlad Drijman, Beatrice Faur, Alex Hosszu, Gloria Olar, Norbert Sabău şi Karina Zima. Avanpremiera piesei a avut loc în sala Festivă a Palatului Copiilor Arad, spectacolul fiind primit cu multe aplauze de către spectatorii care au venit în număr foarte mare să-i vadă pe cei mai talentați actori. Trebuie menționat faptul că piesa a fost regizată cu un efort deosebit de către prof. Gabriela Pavel în sufrageria personală, fapt care i-a ambiționat pe cei din Teatrix să dea tot ce au mai bun pe scenă.

Eduard Gafton

Andreea Lupei

Sprijin

Participarea trupei Teatrix la acest festival a fost posibilă datorită sprijinului acordat de Clubul Rotary Arad Cetate.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase