Traficant de cocaina timisorean, prins de aradenii de la Crima Organizata

De Adriana Barbu
6Comentarii
Traficant de cocaina timisorean, prins de aradenii de la Crima Organizata
Arad. Flagrant în Timişoara realizat de arădenii de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad. Evenimentul a avut loc marţi seara, în municipiul vecin, atunci când P.N.R., un timişorean de 39 de ani, fără ocupaţie dar cu antecedente penale, a fost prins având asupra lui 12 grame de cocaină pe care încerca să o vândă.

Timişoreanul nu este însă la prima infracţiune de gen, căci potrivit informaţiilor pe care le deţinem până la acest moment, tânărul a mai vândut droguri de mare risc (în special cocaină) în Arad şi Timişoara. Acesta, se pare, face parte dintr-o reţea de traficanţi de droguri, reţea aflată, de ceva vreme, sub monitorizarea Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate. Se pare că reţeaua timişoreană acţiona în special în cluburile din cele două municipii.

Tânărul a fost prezentat de procurorul DIICOT judecătorului cu propunere de arestare preventivă pentru trafic de droguri de mare risc, decizia magistratului fiind: mandatul de arestare pentru 29 de zile.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor