Traficul automarfarelor în Ungaria, închis timp de două zile

De Eugen Rogojan
2Comentarii
Traficul automarfarelor în Ungaria, închis timp de două zile
De sâmbătă, ora 23, până duminică, ora 23 și de luni, ora 23, până marți, ora 23, circulația autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone va fi închisă.

Autoritățile de frontieră din Ungaria anunță că circulația autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone va fi interzisă de sâmbătă, 20 octombrie, ora 23 (ora României), până duminică, 21 octombrie, la aceeași oră, respectiv de luni, 22 octombrie, ora 23 (ora României), până marți, 23 octombrie, la aceeași oră. Astfel, autocamioanele vor putea circula doar de duminică, ora 23, până luni, ora 23, în restul perioadelor menționate șoferii fiind obligați să staționeze în parcările special amenajate, până la ridicarea restricțiilor de circulație pe drumurile publice din țara vecină. Măsura vine ca urmare a faptului că data de 23 octombrie este declarată zi de sărbătoare națională, nelucrătoare, în Ungaria.

Reprezentanții în teritoriu ai Poliției de Frontieră Română menționează că pentru intervalul 21 octombrie, ora 23 – 22 octombrie, ora 23, când traficul va fi permis, au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea personalului și folosirea la maxim a capacității punctelor de trecere a frontierei deschise pentru vehiculele cu greutate mai mare de 7,5 tone. „În limita configuraţiei acestora şi, în funcţie de trafic, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, pentru ca formalitățile de frontieră să se efectueze cu operativitate”, anunță reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea.

Reprezentanții instituției au menționat că, la granița cu Ungaria, formalitățile de frontieră se efectuează în comun cu autoritățile ungare. De asemenea, aceștia au spus că deși Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea a alocat personal suplimentar pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei, numărul de linii care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști repartizați de către Poliția Ungară.

Totodată, „se recomandă şoferilor consultarea aplicaţiei Trafic on-line pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute”, conform sursei citate.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor