Tragem linie pe gunoi

De Alin Gherasim
1Comentariu
Au anunţat finalizarea proiectului în 2015 FOTO: A.G.
Au anunţat finalizarea proiectului în 2015 FOTO: A.G.
Masterplanul de gestionare a deşeurilor mai are două luni de zile până va fi finalizat.

Cel mai mare proiect implementat vreodată de Consiliul Judeţean Arad (CJA) se apropie cu paşi repezi de final. Lucrări şi echipamente în valoare de aproape 113 milioane de lei a însemnat acest proiect care, în prezent, se află în ultimele două luni de execuţie şi punere în funcţiune. „Estimăm că până la sfârşitul anului vor fi închise toate depozitele neconforme şi vom finaliza proiectul”, a anunţat Adrian Ţolea, vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al CJA în cadrul unei conferinţe de presă. Iar Ţolea garantează că estimările lui sunt corecte. Pentru că altfel avem o problemă foarte mare: pierdem banii europeni, adică peste 90 de milioane de lei din valoarea totală a proiectului. „Toate cheltuielile eligibile realizate până în data de 31 decembrie 2015 vor fi rambursate de Uniunea Europeană. Iar lucrările vor fi finalizate în totalitate până atunci”, a anunţat şi Gabriela Chiricheu, directorul de programe de dezvoltare din cadrul CJA.

Operaţional din 2016

Chiar dacă realizarea lucrărilor şi achiziţia de echipamente va fi finalizată până la finele acestui an, masterplanul va deveni funcţional de abia din vara anului viitor. Asta potrivit celor mai optimiste estimări. Pentru că, după finalizarea proiectului, se organizează licitaţii pentru stabilirea operatorilor economici care vor colecta şi transporta deşeurile din întreg judeţul Arad către staţiile de transfer şi de compostare care au fost realizate în cadrul proiectului. „Pregătim deja licitaţiile pentru stabilirea operatorilor. Teoretic, masterplanul va continua şi la anul, când va fi implementat în întreg judeţul”, a anunţat Chiricheu.

Se împart pubele

În cadrul masterplanului „Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Arad” au fost cumpărate peste 100.000 de pubele, peste 8.000 de containere de 1,1 metri cubi şi 50.000 de compostoare individuale. „Pubelele nu au fost împărţite populaţiei, ci vor fi predate operatorilor care vor câştiga licitaţiile pentru colectarea deşeurilor. Ulterior, operatorii le vor împărţi pe zone şi, apoi, către populaţie. Trebuie menţionat faptul că pubelele sunt destinate numai mediului urban, oraşelor din judeţul Arad, iar în zonele rurale vor fi puse containere”, au mai spus reprezentanţii CJA.

Ce îşi propune proiectul

Scopul final al acestui proiect este educarea arădenilor privind colectarea selectivă. Practic, pe acest obiectiv s-a derulat întreg proiectul. Au fost ridicate staţii de sortare a deşeurilor reciclabile, staţii de transfer şi staţii de compostare. „În final, la gunoi va ajunge doar ce nu poate fi reciclat. În acest sens, avem nevoie ca oamenii să înţeleagă şi să se implice în colectarea selectivă. Şi asta se va resimţi în preţul pe care îl va plăti populaţia. Cu cât avem mai puţine deşeuri trimise către deponeul de deşeuri, cu atât preţul plătit pentru colectarea şi transportul gunoiului va fi mai mic”, a mai explicat Gabriela Chiricheu.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor