Un arădean aduce beat-ul londonez la Arad

De Iza Pal
1Comentariu
Un arădean aduce beat-ul londonez la Arad
“Nu m-aș putea gândi la 2 orașe mai potrivite unde să lansăm oficial label-ul, decât locul care mi-a dat elan și capitala drum and bass-ului în România”, spune arădeanul.

Muzica electronică a ieşit din underground de ceva vreme, a crescut, a evoluat şi s-a diversificat dând naştere multor sub-genuri. Nu a fost mai populară niciodată decât în prezent, astfel că meseria de DJ a devenit aspiraţia multor tineri îndrăgostiţi de ea. Unul dintre ei a fost şi arădeanul Gabriel Cernea, care  a început să pună drum’n’bass la party-uri şi festivaluri din România în anul 2009, sub numele de Elementrix.

Dar pentru că Londra este originea şi centrul muzicii electronice, mutarea lui acolo a fost un pas firesc şi doar o chestiune de timp. Iată că, după aproximativ 4 ani de rezidenţă londoneză, de studiu aprofundat al meseriei de dj, mai precis urmarea cursurilor de specialitate London Sound Academy, Elementrix se întoarce în ţară cu multă experienţă acumulată şi cu veşti foarte bune: a reuşit să înfiinţeze în Londra label-ul drum and bass “Warm Ears Music” pe care îl lansează şi în România la Arad şi Timisoara.

Eveniment de lansare

Ne încălzim cu drum’n’bass la început de februarie. Warm Ears Music, unul dintre cele mai tinere label-uri de drum and bass din Londra, anunță ‘Warm Ears Music Weekend Launch’, evenimentul de lansare al label-ului în România. Pe parcursul a 2 zile, DJ precum Radicall, Incident, September, Re-Adjust, Soula, Elementrix, P.D. sau D.E.D. vor urca la pupitrele cluburilor ABC și Escape din Arad, respectiv Timișoara.

Incident, headliner-ii primului party, sunt un drum and bass duo din Budapesta. De-a lungul celor 12 ani de când și-au pus amprenta asupra scenei drum and bass din Ungaria, Incident au împărțit line-up-ul cu DJ precum Calyx & Teebee, John B, Icicle, Dj Marky, Black Sun Empire, Noisia, Spinline, Paul SG, Chris.SU, SKC, Jade, Mindscape. Influențele lor oscilează de la funk la partea mai hardcore a drum and bass-ului, creând ceea ce ei numesc ‘extensive music-style’.

Radicall a intrat pe scena drum and bass din Polonia în 2007, sub umbrela celor de la Cover Operations. Din 2015, muzica lui a intrat sub radarul unor label-uri importante de drum and bass, precum Celsius, Influenza, Scientific, Disturbd sau Absys Rec.

Gabriel Cernea şi alegerea vestului

Nici alegerea celor 2 orașe din Vest nu este o conincidență. Fondatorul Warm Ears Music, Gabriel Cernea, fiind originar din Arad și, totodată, un nume cunoscut printre ascultătorii de drum and bass din România. “A fost un prim an bun pentru Warm Ears Music, cu evenimente în Londra și release-uri de la artiști ca Re-adjust sau September.”, spune Gabriel, “Nu m-aș putea gândi la 2 orașe mai potrivite unde să lansăm oficial label-ul, decât locul care mi-a dat elan și capitala drum and bass-ului în România”.

Datele evenimentului

Alături de cei 9 Dj, J:S & RMC (WarmEarsMusic | InnerSoul, UK) vor fi responsabili de vocals. Cele 2 evenimente vor avea loc în primul weekend al lunii februarie, respectiv 3 februarie în Arad și 4 februarie în Timișoara.

Mai multe detalii  puteţi afla pe pagină Warm Ears Music:https://www.facebook.com/warmearsmusic/; pe pagină eveniment Arad: https://www.facebook.com/events/217572492001026/ şi pe pagina eveniment Timișoara: https://www.facebook.com/events/1608654659438353/.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor