Un bilant de locul I

De Ioana Costas
Un bilant de locul I
Bilanţul IPJ Arad pe 2013: mai puţine infracţiuni stradale, peste un milion de ţigări confiscate, cu 50 la sută mai mulţi cubi de material lemnos confiscaţi şi locul I pe ţară la constatarea infracţiunilor privind regimul armelor şi muniţiilor.

ARAD. În primele patru luni ale lui 2013, IPJ Arad a constatat o creştere cu 15 la sută a infracţionalităţii sesizate, însă în lunile următoare a urmat o scădere a acestora, ajungându-se ca la sfârşitul anului 2013 trendul să devină descrescător. Potrivit bilanţului IPJ Arad, „din analiza comparativă a datelor statistice privind infracţionalitatea sesizată în anul 2013, rezultă reducerea infracţiunilor judiciare cu 5 la sută şi creşterea cu 38 la sută a infracţiunilor economico-financiare, lucru care confirmă eforturile poliţiştilor de investigare fraude pentru descoperirea şi sancţionarea acestor fapte”.

Infracţiunile stradale au scăzut cu 21 la sută

Avem străzi mai sigure şi asta pentru că faţă de 2012, în 2013 „s-a reuşit scăderea cu 12 la sută a infracţiunilor sesizate contra persoanei, iar infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii au scăzut cu 9 la sută”. Infracţiunile de omor au scăzut cu două fapte, cele de tentative de omor cu una, numărul celor de loviri sau alte violenţe a scăzut cu 118 şi cele de vătămare corporală cu 41. Este de menţionat faptul că în judeţul nostru nu s-au comis omoruri la comandă sau pentru reglarea de conturi între grupări criminale rivale. Eforturile poliţiştilor arădeni s-au concretizat şi în scăderea numărului de tâlhării, cu 21 la sută. În ceea ce privesc infracţiunile de furt, deşi în primele patru luni ale anului 2013 s-a constatat o creştere cu 25 la sută faţă de perioada similară a anului 2012, începând cu luna mai 2013 s-a reuşit o scădere semnificativă a acestui tip de fapte. Un exemplu semnificativ în acest sens este scăderea cu 27 la sută a furturilor de autoturisme. „De asemenea, urmare a managementului aplicat de către echipa de conducere a inspectoratului, infracţiunile stradale au cunoscut un trend descendent (- 21 la sută), în paralel reuşindu-se creşterea numărului de infracţiuni constatate în flagrant”, se arată în bilanţul IPJ Arad.

Aproape cu 50 la sută mai multe lemne confiscate

De observat este faptul că faţă de anul 2012, în 2013 poliţiştii au confiscat cu 49,48 la sută mai mult material lemnos, fiind organizate 555 de acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice, cu 7 la sută mai multe acţiuni decât în 2012. În cadrul acestor acţiuni au fost aplicate amenzi în valoare de 1.323.100 lei, numărul sancţiunilor crescând cu 33,5 la sută în comparaţie cu 2012.

Contrabanda cu ţigări

Potrivit bilanţului IPJ Arad, anul trecut s-au aplicat cu 202 mai multe amenzi decât în 2012 în ceea ce priveşte contrabanda de ţigări. „În cadrul acţiunilor pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale cu produse din tutun, au fost depistate 396 persoane care deţineau, transportau sau ofereau spre comercializare ţigarete netimbrate sau timbrate necorespunzător, motiv pentru care s-au aplicat cu 202 sancţiuni contravenţionale mai mult decât în 2012. Valoarea amenzilor aplicate este de 651.700 lei, au fost ridicate în vederea confiscării 1.096.300 de ţigarete, 14,080 de kg de tutun şi au fost înregistrate 48 (+9) dosare penale, în care au fost cercetate 66 (+9) persoane pentru comiterea a 125 (+36) infracţiuni”, se arată în bilanţul IPJ Arad.

Locul I pe ţară

IPJ Arad ocupă locul I pe ţară la constatarea infracţiunilor privind regimul armelor şi muniţiilor şi asta deoarece în 2013 poliţiştii arădeni au constatat 109 infracţiuni privind regimul armelor şi muniţiilor (faţă de 38, în 2012). În anul 2013 au fost indisponibilizate în vederea confiscării 135 arme de foc: 90 letale şi 45 arme neletale.

„Concentrată pe oferirea unui serviciu public poliţienesc de calitate, Poliţia arădeană a acţionat pe parcursul anului 2013 pentru îndeplinirea obiectivelor sale: creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, siguranţa stradală, siguranţa rutieră şi siguranţa transporturilor; prevenirea şi combaterea infracţionalităţii organizate şi transfrontaliere, destructurarea grupărilor infracţionale; asigurarea climatului de legalitate a mediului de afaceri prin combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupţiei, contrafacerii de mărfuri, a infracţiunilor din domeniul achiziţiilor publice şi prin protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene. Rezultatele activităţii Poliţiei arădene din anul 2013 pun în evidenţă capacitatea de mobilizare instituţională pentru a răspunde priorităţilor naţionale de integrare europeană, în paralel cu asigurarea unor servicii de calitate cetăţeanului şi contracararea eficientă a fenomenelor de criminalitate ce se manifestă în profil teritorial, atât în forme simple, cât şi complexe, organizate”, a declarat comisarul şef Romulus Opriţa, cel care la sfârşitul lunii aprilie 2013 a preluat frâiele IPJ Arad.

Taguri: , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !