Gazdele sunt în mare formă în acest început de sezon, cu victorii la două din pretendentele la laurii naţionali (CSU Alba Iulia şi CSM Târgovişte), dar McCarthy şi compania vor să demonstreze că sunt un adversar de luat în seamă în lupta pentru aur.
Tehnicianul Jose Araujo vrea să vadă cum reacţionează echipa în faţa unui astfel de adversar: „Va fi un meci dificl. Dar e unul care ne place, e special, datorită condiţiilor, de la adversar, până la suporteri. Jucăm împotriva liderului şi vom încerca să obţinem maxim din acest duel”.
Un moment al adevărului
Un moment al adevărului
De 11 ori s-au aflat faţă în faţă în ultimii trei ani. După 9 victorii consecutive ale galben-albastrelor, ultimele două confruntări din sezonul trecut au dat câştig de cauză grupării alb-verde. Miercuri, ora 19, în inima secuimii, Sepsi Sf Gheorghe şi Univ Goldiş ICIM Arad se întâlnesc într-un derby sub panoul Ligii Naţionale.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
Alex Gornic şi Ionuţ Sirban – arbitri anului, Casian Băla – momente emoţionante, dar şi un nou look pentru Comisia Judeţeană de Arbitri graţie Smart House Color Arad.
ARADON Sport local
Arădencele au obținut a 8-a victorie din campionat și termină anul pe primul loc.
România
Președintele Nicușor Dan anunță că a primit de la magistrați sute de pagini de materiale relevante despre problemele din Justiție, iar consultările de luni de la Cotroceni vor avea loc în mai multe runde de discuții - atât cu grupuri de magistrați care doresc să participe împreună, cât și individual.
1
Local
Bărbatul de 29 de ani, din județul Bihor, a fost identificat și reținut, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Local
Este vorba despre un bărbat de 52 de ani, din Socodor, care a dat foc resturilor menajere, plastice și vegetale, la marginea satului.
4
Local
Casa de avocatură a turcilor de la Nurol a anunțat câștigarea definitivă a contractului, în urma contestațiilor depuse de ucrainenii de la Automagistral Pivden, însă lucrările sunt încă departe de a începe.
1
Local
O seară intensă în sala Teatrului, acolo unde Liga Studenților UAV a conceput un spectacol al contrastelor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!