Ai fi putut spune, dacă nu ar fi ieşit la interval, cu o zi înainte, ditamai secretarul general al PDL, ca să afirme, la rândul său, că actualul Parlament e cel mai slab, iar cel din anii 1990-1992 a fost cel mai bun. Cum rar se întâmplă ca să descoperim un consens între putere şi opoziţie, similitudinea de păreri, de convingeri, despre care vorbim acum, demonstrează că suntem în faţa unui adevăr care nu poate fi nici refuzat, nici ignorat.
Da, avem un Parlament foarte slab. O caricatură – şi aceea nereuşită – a ceea ce ar trebui să fie prima putere în stat. De ce s-a ajuns aici? Ion Iliescu pune decăderea Legislativului pe seama sistemului de vot uninominal, promotor al oamenilor cu bani mulţi şi calităţi puţine. Fapt absolut verificabil. Este suficient să ne uităm la componenţa Guvernului, la calitatea precară a celor mai mulţi parlamentari, dintre cei aleşi să fie comunicatori ai PDL. Unii nici nu au studii superioare (un exemplu e Costică Canacheu, dar nu e singurul), iar majoritatea a absolvit facultăţi discutabile, aşa-zise fabrici de diplome, acordate cu ochii închişi.
Totuşi, ar fi greşit să explicăm decăderea Parlamentului doar pe seama sistemului de vot uninominal, promovat cu atâta încredere oarbă de Traian Băsescu – un sistem în care poate câştiga şi al doilea, şi al treilea clasat, nu doar primul. Determinantă pentru calitatea submediocră a actualului Parlament este punerea acestuia între paranteze. Practic, Parlamentului i s-a luat funcţia esenţială, care îl şi defineşte: aceea de a legifera. Pentru ca legile să treacă în forma pe care o doreşte preşedintele Băsescu, dezbaterile parlamentare pe text de lege (dar şi cele din societatea civilă) au fost suprimate. În schimb, a fost ridicată la rang de regulă practica asumării răspunderii Guvernului pe mai multe serii de pachete de legi. Aşa că majoritatea parlamentară, constituită contra firii, din trădări şi cumpărări de conştiinţe, a ajuns o biată maşină de vot automat. Prin urmare, mai curând aici trebuie căutată precaritatea actualului Parlament.
