Este vorba despre Paul Copaci, internațional Under 18, care a fost testat timp de o săptămână de Virtus Entella, penultima în clasamentul Seriei B din Italia. Copaci nu a apucat încă să debuteze în Liga a 2-a pentru „alb-roșii”, dar „sub tricolor” este stâlp de nădejde al defensivei.
Un utist testat în Serie B
Un utist testat în Serie B
După Adrian Petre, care s-a pregătit cu juniorii Fiorentinei în vara anului trecut, un alt utist a făcut cunoștiință cu fotbalul italian.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Local
Hoțul nu a fost deocamdată identificat, el reușind să fugă la vederea echipajului Poliției Locale.
Local
O clădire dezafectată de pe strada Cehov, ocupată de trei familii, a fost ținta unei acțiuni comune a Poliției Locale și serviciilor sociale.
Local
Președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, își exprimă regretul la trecerea în neființă a prof. univ. dr. Corneliu Pădurean.
Local
Un sirian căutat de polițiștii maghiari a fost găsit în Arad, un bărbat din Guineea-Bissau a fost prins fără permis, un maramureșean și-a amenințat fosta concubină, iar alți trei bărbați, din județul Arad, au fost prinși fără permis, cu acte false, sau... la furat.
Local
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au depistat într-un autoturism nouă cetățeni străini care nu își justificau prezența în zonă. Călăuzele au fost căutate cu dronele.
Citiți principiile noastre de moderare aici!