„Îmi pare rău pentru această despărţire, dar asta e. Acum, plec în vacanţă, în Anglia, acolo unde voi fi alături de familie. Cântăresc ofertele, am mai multe, iar la iarnă mă voi decide unde să evoluez” – ne-a spus Sorin Strătilă.
UTA a acceptat solicitarea lui Strătilă, care a cerut 5000 de euro pentru a pleca.
UTA mai are de scăpat de doar doi jucători, Ciucă şi Buleică. Se pare, însă, că nu va fi deloc uşor cu cei doi, care au alte pretenţii.
Clubul UTA a reacţionat la plecarea lui Sorin Strătilă, mulţumindu-i pentru tot ce a făcut la Arad. „Îi mulțumim fotbalistului pentru cei trei ani petrecuți împreună, o perioadă cu rezultate frumoase, începând cu promovarea în liga secundă și culminând cu prezența în două baraje consecutive de promovare pe prima scenă. Îi dorim mult succes în viitor!”
Strătilă a postat și pe contul său de Facebook un mesaj: „Vreau sa Multumesc clubului Uta Arad pentru încrederea oferită in tot timpul acesta petrecut aici, suporterilor care sunt minunați si nu in ultimul rând colegilor! Au fost 3 ani si jumătate de munca petrecuți aici cu împliniri si experiența de neuitat ! Multumesc Uta !!”
Citiți principiile noastre de moderare aici!