UTA renunţă la un cantonament

De Leo Sfara
Reactualizat la:
1Comentariu
UTA renunţă la un cantonament
Sceptici în privinţa găsirii unor adversari serioşi, „alb-roşiii” nu mai merg în străinătate.

UTA îşi reia pregătirile mâine, la ora 11. Aşa cum am mai scris, mari noutăţi nu se anunţă, deoarece „alb-roşiii” nu se grăbesc cu achiziţiile. Dacă se fac, ele vor fi de calibru. Un singur nume este anunţat, cel al lui Alin Ignea, care vine la discuţii cu conducerea. Interesant e că Şoimii Pâncota aşteaptă răspuns din partea aceluiaş jucător.

Ignea vine la negocieri

Directorul general al clubului UTA, Decebal Grădinariu (foto) ne-a declarat: „Ne vom reuni la arena Motorul, acolo unde vom şi face o primă mişcare, însă pe terenul doi. Apoi, de marţi, ne-am putea muta pe „Şega”. Va fi un lot lărgit, din care vor face parte mulţi jucători tineri, din propria pepinieră. Avem şi un nume, care vine să continuăm negocierile, Alin Ignea. La plecări, după cum se ştie, Sorian şi-a manifestat dorinţa de a se transfera”

Un singur cantonament

Deşi se anunţa un al doilea cantonament, în străinătate, cei de la UTA au renunţat, aşa că merg doar la Moneasa. Decebal Grădinariu explică: „Am optat, până la urmă, doar pentru un stagiu de pregătire, la Moneasa, care începe la sfarsitul saptamanii viitoare. Nu mai mergem în străinătate, nu ştim ce adversari putem găsi, poate se mai accidentează ceva jucători, iar noi nu avem nevoie de aşa ceva”.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor