Valentin Bot: „Am atins toate domeniile de investiţii”

Reactualizat la:
5Comentarii
Valentin Bot: „Am atins toate domeniile de investiţii”
© Valentin Bot
Primarul Valentin Bot spune că a încercat să investească în toate domeniile care aparţin administraţiei publice.

JURNAL ARĂDEAN: Şiria este într-o continuă dezvoltare, asta se vede cu ochiul liber. Dar care ar fi investiţiile majore realizate aici în ultima perioadă?

VALENTIN BOT: Pot să spun că am atins cam tot ce trebuia făcut în comuna Şiria. Am lucrat mult în toate domeniile: sport, cultură, infrastructură, sănătate. În ultimii ani am finalizat în procent de 99 la sută asfaltarea străzilor din întreaga comună, totul pe bani din bugetul local şi de la Consiliul Judeţean Arad. Am reuşit să asfaltăm toate cele patru drumuri comunale din comună. Totuşi, cel mai important, din punctul meu de vedere, este drumul către Cetate. Pentru că, odată cu finalizarea lucrării, numărul turiştilor a crescut foarte mult. Chiar am avut o discuţie: la Cetate, într-o duminică, au fost peste 500 de oameni veniţi cu maşina, cu bicicleta, cu motocicleta, cu toate mijloacele de transport. Este un lucru foarte îmbucurător pentru noi. Acum trebuie să facem o promovare eficientă, să aducem cât mai mulţi turişti în comună. Pentru că turiştii vin, cumpără produse din magazinele şirienilor, promovează comuna noastră. În plus, toate şcolile şi grădiniţele sunt puse la punct, dispensarele sunt puse la punct, toate edificiile culturale, căminele culturale sunt puse la punct în Şiria, Galşa şi Mâsca. Am încercat tot timpul să nu fac diferenţă între satele aparţinătoare. Pentru mine a fost important să dezvoltăm întreaga comună, nu doar unul dintre sate. Nu am făcut niciodată deosebiri, am încercat să pun în aceeaşi balanţă toţi cetăţenii comunei.

Ce alte obiective turistice mai vot vizita cei care vin în Şiria?
Avem un centru turistic la Galşa şi avem peste 20 de obiective turistice. Putem menţiona aici ruinele bazilicii, Mănăstirea Feredeu, avem Monumentul Trăzniţilor, Muzeul Ioan Slavici, cel mai important, alături de Cetate. Muzeul şi Cetatea sunt emblema comunei Şiria. Şi ne-am propus să facem tot posibilul pentru dezvoltarea turismului. Suntem prinşi într-un program, alături de Consiliul Judeţean Arad, care vizează conservarea Cetăţii. Sunt fonduri cuprinse între 3 şi 5 milioane de euro alocate acestui proiect îndrăzneţ. Deci da, avem planuri. În plus, pe lângă drumul asfaltat până sus la Cetate, ar fi foarte important un mijloc de transport, de genul telescaun sau telecabină care să atragă mai mulţi turişti în comună şi, totodată, în judeţ. Pentru că, dacă stăm să ne gândim, nicăieri în judeţ nu există aşa ceva. Vrem să aducem la Şiria ceva ce nu există în zonă. Aşa vrem să atragem turişti, inclusiv din străinătate. Pentru că nu ne axăm strict la turiştii locali, vrem să vină vizitatori şi de peste hotare.

Aţi vorbit despre realizările de până acum şi despre planurile referitoare la conservarea Cetăţii. Dar ce alte proiecte aţi mai gândit pentru comună?
În primul rând, cel mai important proiect de viitor al meu este să pot întreţine ceea ce am realizat până acum. Este foarte important acest lucru. Apoi, un alt proiect este realizarea unui after-school la Şiria pentru că nu avem unul. Şi avem spaţiul necesar, avem un complex foarte bine pus la punct în jurul şcolii, cu laboratoare modernizate, terenuri de sport cu nocturnă, bibliotecă. În plus, vrem şi o grădiniţă cu program prelungit de care este nevoie în comuna Şiria. Totodată, aş vrea să construiesc în curtea şcolii un bazin de înot, loc avem. Trebuie să încercăm să avem un complex cât mai bine pus la punct pentru ca cei mici să fie atraşi de sporturi care îi dezvoltă atât fizic, cât şi psihic. Vrem să arătăm deschidere şi către alte discipline sportive. Înafară de fotbal, în localităţi nu se prea fac alte sporturi. Un lucru foarte important pentru noi ar mai fi realizarea unei şosele de centură care să ocolească Şiria, dar asta depinde de Consiliul Judeţean. Am făcut deja parcelările şi suntem pregătiţi să le predăm către CJA. Ar fi vorba despre o şosea care să ocolească centrul oraşului, care să plece din zona fabricii aflate la intrarea în comună şi ajunge prin spate, prin marginea păşunii, până în zona notariatului din Şiria. În fapt, ar urma să fie realizată o şosea de centură şi modernizarea străzilor din interiorul comunei. Vrem ca şi centrul să fie o atracţie pentru vizitatorii care trec prin comuna noastră. Totodată, trebuie să punem la punct şi trotuarele din comună, şanţurile, rigolele pentru apă. Vreau ca şi în continuare să merg pe acelaşi drum, să mă ţin de promisiuni. Îmi doresc pentru comuna în care m-am născut şi am trăit să devină una dintre cele mai frumoase nu din judeţ, ci din ţară. Pentru că la nivelul judeţului am observat că se vorbeşte frumos despre comuna noastră, se spun doar lucruri bune. Un alt proiect al meu este construirea unor blocuri ANL în Şiria. Îmi doresc ca cetăţenii să rămână în comuna noastră, să le oferim locuri de muncă, să creştem populaţia. Şi tocmai de aceea voi face tot posibilul să ridicăm blocuri ANL.

Care este secretul unei colaborări bune între administraţia locală şi oameni?
După 12 ani de primărie, pot spune că am avut timp să stau la discuţii cu cetăţenii. Am văzut ce îşi doresc oamenii. Practic, de aceea suntem puşi primari eu şi colegii mei, să facem ceea ce îşi doreşte cetăţeanul. Acesta este secretul unei colaborări bune cu oamenii, să stai să îi asculţi, să vezi ce îşi doresc, să faci tot posibilul să realizezi ceea ce ei îţi cer. Tocmai de aceea Şiria este o forţă, din punct de vedere administrativ.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor