Vinga a dat lovitura la „Cupa Satelor”

De Leo Sfara
Vinga a dat lovitura la „Cupa Satelor”
Apateu. Cu toate că părea outsidera finalei după părerile multor cunoscători, iată că vinganii au reușit să câștige ambele partide și să pună mâna pe trofeul „Cupei Satelor” 2018, competiție organizată de AJF Arad.

Rezultatele: Frontiera Pilu – Athletic Vinga 0-1; Athletic Vinga – Crișul Buteni 2-1; Crișul Buteni – Frontiera Pilu 4-5 (2-2).

Clasament final

1. Athletic Vinga 2 2 0 0 3-1 6 pct.

2. Frontiera Pilu 2 0 1 1 2-3 1 pct.

3. Crișul Buteni 2 0 1 1 3-4 1 pct.

Lotul echipei câștigătoare, Athletic Vinga: Rafael Mostoi, Daniel Butariu, Andrei Nyamcsuk, Ștefan Trandafir, Nicolae Șorban, Cătălin Antin, Marius Moisă, Radu Niszter, Ovidiu Bozga, Gheorghe Drăgulescu, Andrei Luncan, Sergiu Roșuș, Ștefan Ungureanu.

Arbitri: Ciprian Pătroi, Alexandru Andea, Sergiu Joandrea; Observator: Andras Mako.

La finalul competiției, antrenorul vinganilor, Ramiro Verșan a declarat: „Anul trecut nu am reușit prea multe pentru că am întâlnit echipe mai închegate. Anul acesta, am fost mai ambițioși, am reușit să ne autodepășim și să câștigăm, cu ajutorul suporterilor, turneul zonal și semifinal de la Vinga, să fim între cele trei echipe calificate în turneul final de la Apateu. Dacă am ajuns aici, ne-am ambiționat și am reușit cu forța grupului să luăm această Cupă, un succes greu de egalat pentru noi în anii care vin. Avem o echipă frumoasă cu care jucăm în Liga a șasea, doar vreo 6-7 seniori, în rest juniori, toți din zonă, cu care ne propunem în campionatul ce va începe în curând să promovăm în liga a cincea. Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut, tuturor organizatorilor și competitorilor noștri, a fost ceva frumos și sunt foarte fericiți”.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !