Zece persoane cercetate pentru trafic de minori

De Alin Gherasim
Reactualizat la:
Zece persoane cercetate pentru trafic de minori
ARAD. Ofiţerii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad au destructurat o reţea care se ocupa cu traficul de minori în scop sexual.

Zece persoane au ajuns pe mâna anchetatorilor, dintre care opt au fost reţinute. Din primele informaţii venite dinspre anchetatori, se pare că cei opt traficau fete minore pe care le obligau să se prostitueze. Pe lângă acuzaţia de trafic de minori, o parte dintre suspecţi sunt acuzaţi şi de relaţii sexuale cu minori. Se pare că adolescentele traficate practicau prostituţia în parcările dintre localităţile Pilu şi Vărşand, pe DN 79 A, o şosea intens circulată, care se află chiar la ieşirea din ţară. Acţiunea celor de la Combaterea Criminalităţii Organizate a fost desfăşurată sub coordonarea DIICOT Arad.

UPDATE:
Judecătorii Tribunalului Arad nu i-au arestat pe inculpaţii acuzaţi de trafic de minori şi de acte sexuale cu minori. Magistraţii instanţei au decis că cei opt inculpaţi nu reprezintă pericol public şi i-au plasat în control judiciar. Simona Veta Lingurar, Adrian Licuţă Bumb, Ioan Ovidiu Ene, Lică Ovidiu Stanca şi Florin Olah trebuie să respecte prevederile controlului judiciar, mai precis: trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori sunt chemaţi, să se prezinte la Poliţie conform programului de supraveghere, să nu părăsească localitatea de domiciliu, să nu se apropie de minorele care au fost victime ale traficului, dar nici de familiile acestora. În cazul în care vor încălca una dintre prevederi, inculpaţii vor ajunge în arest preventiv. Pentru alţi doi inculpaţi, respectiv pentru Valeriu Constantinescu şi pentru Daniel Florin Macarie, nu a fost luată nicio măsură preventivă. Procurorii DIICOT, cei care au instrumentat cazul, pot înainta contestaţie faţă de decizia Tribunalului Arad.

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !