CJA a publicat o cerere de oferte pentru servicii de spălare a autovehiculelor celor trei instituţii, suma menţionată mai sus urmând să acopere aceste servicii pentru o perioadă de cinci luni de zile. Însă CJA are şi anumite pretenţii contra acestei sume de bani. Instituţia cere ca maşinile să poată fi spălate oricând, de luni până sâmbătă, între orele 9:00 şi 18:00. Totodată, autovehiculele celor trei instituţii vor avea prioritate la intrarea în spălătorie, chiar dacă există alte maşini care stau la coadă. Maşinile vor fi spălate cu spumă activă şi apă, iar geamurile vor fi curăţate în interior şi în exterior cu soluţie. Totodată, anual, se va spăla şi motorul şi tapiţeria. În ceea ce priveşte numărul de autovehicule care vor fi spălate în baza acestui contract, 14 sunt de la CJA, 16 de la ISU şi 6 la CMJ. Reprezentanţii consiliului mai anunţă că aşteaptă oferte de la spălătoriile interesate de acest contract şi precizează că oferta cea mai bună din punct de vedere financiar va fi declarată câştigătoare.
11.500 de lei pentru spălatul maşinilor din CJA
Spălatul maşinilor Consiliului Judeţean Arad (CJA), a Centrului Militar Judeţean (CMJ) şi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad (ISU) va scoate din vistieria judeţului peste 11.500 de lei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
3
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
4
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!