12 irakieni, opriţi la frontiera Nădlac

De Diana Dutu
2Comentarii
12 irakieni, opriţi la frontiera Nădlac
E vorba de nouă bărbaţi, o femeie şi doi copii în vârstă de 2 şi 3 ani, care voiau să ajungă în Spaţiul Schengen.

O nouă zi, noi migranţi care încearcă să treacă ilegal frontiera. 12 cetăţeni din Irak, solicitanţi de azil în România au fost depistaţi, în noaptea de miercuri spre joi, de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorul Poliţiei de Frontieră Nădlac, ajutaţi de un echipaj din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Arad.

„În data de 12 octombrie, în jurul orei 1.00, poliţiştii au observat, pe direcţia localităţii de frontieră Nădlac, mai multe persoane care se îndreptau pe jos, peste câmp, spre teritoriul statului vecin. Lucrătorii celor două structuri au intervenit cu operativitate, iar grupul, format din 12 persoane, nouă bărbaţi, o femeie şi doi minori, a fost oprit în apropierea graniţei şi dus la sediul sectorului pentru cercetări. Din primele verificări efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Irak, zece adulţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 32 de ani, și doi minori, în vârstă de 2 şi 3 ani, toţi fiind solicitanţi de azil în ţara noastră” – precizează reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.

În cadrul cercetărilor, cetăţenii irakieni au declarat că intenționau să treacă fraudulos frontiera din România în Ungaria, pe jos, pentru a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Taguri: , , ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor