29 de șoferi pe „Acces interzis”

De Valentin Goran
20Comentarii
29 de șoferi pe „Acces interzis”
Pentru că nu au respectat indicatorul „Acces interzis”, 29 de șoferi vor plăti fiecare 140 de lei și vor primi două puncte de penalizare la permis.

Arad. De la începutul lunii martie și până acum, polițiștii locali arădeni cu atribuții privind circulația rutieră au întreprins acțiuni de constatare și sancționare a conducătorilor auto care circulă pe sectoare de drum cu sens unic, la începutul cărora să află instalat indicatorul rutier cu semnificația „Accesul interzis”. Polițiștii au reușit să și identifice care sunt străzile din municipiu unde șoferii intră frecvent cu mașinile deși nu au voie. Este vorba de străzile: Dr. I. Georgescu, Elena Drăgoi, Hațeg, Șelari și Francisc Neumann.

În total, au fost prinși greșind 29 de șoferi, care au fost sancționați fiecare cu câte 275 de lei (140 de lei în 15 zile), dar și cu câte două puncte de penalizare la permisul de conducere.

„Deși numărul conducătorilor auto care ignoră semnificația indicatoarelor rutiere a scăzut, mai sunt șoferi care nu respectă legislația rutieră în vigoare au fost prinşi şi, drept urmare, au fost sancționați contravențional. Astfel, în intervalul 1 martie – 19 martie, au fost aplicate 29 sancțiuni în valoare de 7.975 lei pentru nerespectarea semnificației indicatorului rutier «Acces interzis»”, au declarat reprezentanții Poliției Locale Arad.



20Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor