„40 de ani de la primul salon de pictură naivă” la Arad

„40 de ani de la primul salon de pictură naivă” la Arad
Lucrările a 25 artişti din toate colţurile ţării vor fi prezentate în expoziţia ce va fi deschisă între 4 şi 14 noiembrie.

25 artişti din toate colţurile ţării, care practică pictura naivă vor expune la Arad, între 4 şi 14 noiembrie. O parte din artiştii prezenţi acum la Salonul de pictură naivă au expus la Arad şi în urmă cu 40 de ani, ceea ce oferă o perspectivă asupra modului în care a evoluat în timp această mişcare plastică, puternic mediatizată şi în vogă în trecut în România.

Expoziția urmăreşte să marcheze 40 de ani de la deschiderea la Arad, în 1976, a primului Salon de artă de acest fel, activitate la acea dată în premieră pentru România, şi să readucă în atenţia consumatorilor de artă un gen de pictură aparte, mai puţin familiar. De asemenea, se urmărește mediatizarea şi repunerea în valoare naţională a pictorilor naivi din judeţul Arad, cunoscuţi în critica de specialitate drept „Şcoala de pictură naivă de la Brusturi”.

Vernisaj

Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, 4 noiembrie, începând cu ora 17.00, la sala Clio. La vernisaj vor participa şi o parte din expozanţi, iar invitatul special al manifestării este pictorul Petru Mihuţ, care în acest an împlineşte 89 de ani. Cu ocazia vernisajului, a fost invitat să le vorbească celor prezenţi, alături de organizatori, şi Ovidiu Cornea, iniţiatorul manifestării din 1976. În partea a doua a vernisajului va fi proiectat filmul documentar „Petru Mihuţ şi Şcoala de pictură naivă de la Brusturi”, realizat de CCJA.

3pictura naiva



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase