80 de ore de beznă în Aluniș!

De Andreea Pintea
Reactualizat la:
80 de ore de beznă în Aluniș!
Trăiesc de mai bine de trei zile ca în Evul Mediu, fără curent și fără apă. Sătenii din Aluniș au ajuns la disperare!

Furtuna de duminică după-masa i-a transportat în Evul Mediu pe locuitorii din mai multe sate arădene. Fără apă și curent, aceștia au ajuns cu disperare să apeleze la oricine ar putea să-i ajute. Despre mâncarea stricată din congelatoare și frigidere nici nu mai are rost să amintim, în condițiile în care satele afectate sunt de peste 80 de ore în beznă. Aluniș este unul dintre satele afectate, iar cititorii Jurnal arădean ne povestesc că au ajuns la capătul răbdării și solicită primarului să ia măsuri, pentru că nu mai pot trăi în aceste condiții.

Edilul din Frumușeni, comună de care aparține și satul Aluniș, ne-a declarat în această dimineață că cei de la uzina electrică i-au tot promis că se va relua furnizarea de energie electrică, dar că până acum nu s-a făcut nimic. Neoficial, se pare că în această dimineață au fost mobilizate câteva echipe de muncitori care încearcă să refacă măcar o parte din infrastructura afectată.

„Din păcate una dintre rețelele care deservesc Alunișul a fost grav afectată de furtună și încă nu s-a intervenit pentru remedierea ei. Am tot făcut presiuni la nivelul Enel, dar răspunsul a fost că există alte zone mai afectate și nu au de unde să trimită alte echipe”, a menționat primarul Reginald Andronic.

Pe lângă lipsa energiei electrice, sătenii din Aluniș s-au confruntat și cu lipsa apei. Edilul a explicat că de vină a fost avaria de la stația de pompare din Fântânele, care deservește întreaga zonă. În acest caz s-a apelat la un generator, până când echipele Enel vor reuși să intervină și pe zona Fântânele-Frumușeni.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !